20 martie, Ziua Fericirii. Să aveţi o Zi a Fericirii fericită!

20 martie, Ziua Fericirii. Să aveţi o Zi a Fericirii fericită!
2017 este al cincilea an în care, pe 20 martie, întreaga planetă sărbătoreşte Ziua Fericirii, adoptată în cadrul celei de-a 66-a reuniuni a Adunării Generale a ONU, la 12 iulie 2012.

Decizia Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) de a institui Ziua Internațională a Fericirii care să se sărbătorească în fiecare an pe 20 martie, are la bază intenţia de a promova necesitatea dezvoltării economice, creșterea nivelului de trai, fericirea și bunăstarea tuturor oamenilor. Statele membre sunt invitate să comemoreze această zi prin activități educaționale, prin seminare și conferințe. 

''Căutarea fericirii este unul dintre obiectivele fundamentale ale ființei umane'', se arată în Rezoluția adoptată prin consens a Adunării ONU.

Ideea unei astfel de sărbători aparţine micului regat budist himalaian Bhutan, care a adoptat în statisticile oficiale ''Fericirea Națională Brută!'', preferând-o termenului de Produs Intern Brut.

În calendarul ONU există deja aproximativ 120 de zile internaționale.

Psihologii sunt de părere că fericirea depinde foarte mult de lucrurile mărunte din viaţa noastră. Chiar dacă mulţi consideră că banii aduc fericirea, s-a constatat că, surprinzător, în ţările cu un nivel de viaţă ridicat, incidenţa depresiilor este în creştere.

Până la urmă, sursa fericirii este unică pentru fiecare individ în parte, aşa că, fiecare trebuie să-şi găsească propria-i fericire! Bucuraţi-vă de cei dragi, de fiecare nouă zi, căutaţi să priviţi viaţa cu optimism şi râdeţi în fiecare zi!

„Fericirea este sensul şi scopul vietii, întreaga finalitate a existenţei", spunea cu mii de ani în urmă Aristotel.

 

Comenteaza