Cei care obişnuiesc să comunice frecvent prin sms, predispuşi la comportament rasist şi superficial

Cei care obişnuiesc să comunice frecvent prin sms, predispuşi la comportament rasist şi superficial
Persoanele care trimit frecvent mesaje scrise prin telefon sunt mai predispuse la comportament rasist şi la superficialitate în comparaţie cu semenii lor care nu au acest obicei, arată un studiu al Universităţii Winnipeg, publicat în Edmonton Journal.

La cercetare au participat, timp de trei ani, 2.300 de studenţi la psihologie ale căror comportamente au fost observate începând cu primul an de studiu, potrivit cbs.com. Acestora li s-a cerut să compelteze mai multe chestionare pe durata studiului, la final constatându-se că aceia care au spus că obişnuiesc să trimită mai mult de 100 de mesaje text în fiecare zi erau cu 30% mai puţin preocupaţi să ducă o viaţă conformă cu normele sociale, comportamentul acestora fiind mai degrabă neglijent şi rasist.

Specialiştii spun că la baza fenomenului stă concizia care caracterizează formele moderne de comunicare.

"Metodele de comunicare ultra-concise, precum mesajele text pe telefonul mobil sau cele postate pe Twitter încurajează o dezvoltare rapidă a superficialităţii, iar folosirea în mod constant şi fecvent a acestor mijloace media sunt asociate cu un scăderea principiilor morale şi cognitive, inclusiv de comportamentul rasist", spun autorii studiului.

 

 

Etichete
Comenteaza