Destinaţii de vacanţă unde poți lua o amendă de 500 de euro pentru combaterea indecenţei

Destinaţii de vacanţă unde poți lua o amendă de 500 de euro pentru combaterea indecenţei
| Foto: Getty Images/EyeEm - The Mirror

Plănuieşti să mergi într-o excursie în Italia sau Spania pentru vacanţa de vară? Alege cu atenţie locul, pentru că în unele orașe poţi lua amendă de sute de euro pentru un gest la care nu te-ai fi gândit.

Sorrento este un mic oras italian, situat in regiunea Campanina, sudul Italiei, la aproximativ de 50 de kilometri de Napoli. Acesta este orașul în care se aplică amenzi de aproape 500 de euro pentru turiștii care poartă costum de baie în afara piscinelor sau a plajelor.

În Sorrento a fost interzis costumul de baie în afara locurilor special amenajate, ca parte a unei măsuri de combatere a "indecenței", după ce primarul a declarat că turiștii le provoacă localnicilor "disconfort și neliniște". Deşi este o zonă cu temperaturi foarte ridicate, Sorrento a anunțat interzicerea bikinilor și amenzi de până la 500 de euro pentru turiștii care încalcă regulile.

Nu este vorba doar de purtătorii de bikini; regulile se aplică și vizitatorilor care se plimbă prin oraș fără tricou. Noile măsuri se aplică atunci când oamenii sunt afară, pe străzi, se plimbă prin magazine sau se îndreaptă spre un restaurant.

Primarul din Sorrento, Massimo Coppola, a anunțat această măsură, susținând că turiștii îmbrăcați sumar le provoacă nelinişte şi disconfort localnicilor, relatează The Mirror.  Acesta a adăugat că cei care se plimbă în bikini sau topless sunt "văzuți de majoritatea oamenilor ca fiind contrar decorului și decenței care caracterizează conviețuirea civilizată".

Sorrento nu este singura destinație de vacanță care a luat măsuri drastice împotriva costumelor de baie. În Barcelona și Mallorca, oamenii pot purta bikini doar pe plajă, iar amenzile pot depăşi 300 de euro în Barcelona și pot ajunge până la 600 de euro în Mallorca pentru cei care nu respectă reglementările. La fel ca în Sorrento, acest lucru se aplică și bărbaților care se plimbă topless.

Comenteaza