Fondatoarea brandului NON by Kim, invitata specială a Cluj Fashion Week

 Fondatoarea brandului NON by Kim, invitata specială a Cluj Fashion Week
Olandeza Kim Bakker, fondatoarea unuia dintre cele mai tari branduri din Ţările de Jos, NON by Kim, se află la Cluj în calitate de invitată a festivalului Cluj Fashion Week (CFW), ediţia a doua.
“Sunt pentru prima dată în România şi am venit aici pentru că am avut experienţe interesante în Europa de Est”, a declarat designerul. “Sunt interesată de pieţe de nişă, cum este cea de aici, pentru că cele consacrate sunt suprasaturate. Nu am în vedere o colaborare cu unităţi de aici, decât, eventual, cu magazine multibrand”, a adăugat invitata principală a festivalului. Evenimentul va avea loc între 10 şi 13 noiembrie, în două locaţii mai puţijn obişnuite, la Hotel Han Fullton (str. Decebal, nr 22-24), respectiv la noul terminal al Aeroportului Internaţional din Cluj-Napoca.

“Ne-am propus diversificarea locurilor în care vom face prezentările de modă, iar terminalul ni s-a părut atractiv pentru că nu s-a mai organizat aşa ceva în România”, a explicat Victor Lucian Ţapu, directorul tehnic al evenimentului. Vor lua parte la prezentări 10 participanţi, 4 din România şi 6 din străinătate, din ţări ca Brazilia, Arabia Saudită, SUA sau Canada şi peste 100 de invitaţi din lumea modei din întreaba lume. Modelele vor fi, de această dată, din Cluj.

Referitor la controversele vehiculate după prima ediţie, când s-a vorbit de datorii şi facturi neachitate unor furnizori sau parteneri, Ţapu a invocat prezenţa pe afiş în calitate de sponsori care “nu ar fi venit dacă acele acuzaţii ar fi fost adevărate”.

Manifestarea nu este una pentru publicul larg, ci pentru specialişti, iar intrarea se face doar pe bază de invitaţii.
Comenteaza