George Clooney: Soţia mea m-a forţat să fac o triere a prietenilor
La 56 de ani, Clooney a declarat că "a depăşit vârsta când putea să joace rolul de playboy".
Starul american a mai spus că nici el nu se vedea căsătorit şi tată de familie. "Numai gândindu-mă că, în prezent, sunt căsătorit şi am doi copii, am impresia că mă aflu în a patra dimensiune. De ceva vreme, am impresia că sunt primul om care a păşit pe Marte", a spus acesta.
Clooney a declarat că s-a schimbat mult de când a întâlnit-o pe actuala sa soţie, Amal, pentru că şi-a dorit mult ca acesteia să îi placă de el, în condiţiile în care "este atât de bună în toate domeniile".
Printre schimbările din viaţa actorului se numără şi faptul că a făcut o triere a prietenilor, care, în opinia soţiei, "nu erau foarte frecventabili", "lucru care a meritat cu adevărat".
Însă cel mai dificil i s-a părut să se adapteze la viaţa de bărbat căsătorit, renunţând la plimbările pe motocicletă cu prietenii şi la petrecerile cu mult alcool.
George Clooney şi Amal Alamuddin, avocată britanică de origine libaneză, specializată în drepturile omului, s-au căsătorit în Italia, în 2014.
Gemenii cuplului, Ella şi Alexander, s-au născut anul acesta, pe 6 iunie, la Londra.
Unul dintre cei mai cunoscuţi actori americani la nivel mondial, George Clooney a câştigat două premii Oscar, unul pentru cel mai bun actor în rol secundar, pentru rolul din "Syriana", şi un altul pentru cel mai bun film, ca producător al peliculei "Argo".