Încă o țară din UE a legalizat canabisul

Încă o țară din UE a legalizat canabisul

Momentul legalizării consumului de canabis în scop recreațional a fost întâmpinat în stradă, duminică noaptea, de câteva sute de persoane care au sărbătorit evenimentul.

După Malta, în 2021, şi Luxemburg, anul trecut, Germania a devenit luni, 1 aprilie cea mai mare ţară din UE care a legalizat consumul de canabis în scop recreaţional, cu o reformă care a stârnit atât aşteptări, cât şi temeri, relatează AFP.

La miezul nopţii, ora primelor jointuri "legale", câteva sute de persoane au sărbătorit schimbarea legii în faţa emblematicei Porţi Brandenburg, în inima Berlinului, a observat un jurnalist AFP, citat de Hotnews.ro.

În mijlocul unei mulţimi tinere şi bucuroase, Niyazi, un tânăr de 25 de ani, a declarat că vede în dezincriminare "un pic de libertate în plus".

Deţinerea a până la 25 de grame de canabis uscat este acum permisă în locurile publice, la fel ca şi cultivarea la domiciliu a până la 50 de grame şi trei plante de adult.

Această abordare este diametral opusă celei din Franţa şi diferă de cea din Olanda, unde consumul de haşiş nu este legal, dar este tolerat, în special prin intermediul "coffeeshopurilor".

În mod paradoxal, în Germania trebuie să se aştepte încă trei luni înainte de a se putea cumpăra legal droguri prin intermediul unui "Cannabis Social Club".

De aici şi avertismentul lansat între timp de Georg Wurth, reprezentantul Federaţiei germane a cânepii: în pofida legalizării, "consumatorii nu trebuie să spună poliţiei de unde şi-au cumpărat canabisul" dacă sunt opriţi pe stradă.

"Pentru că de la 1 aprilie, în principiu, nu se pot obţine droguri decât în mod ilegal", a declarat el într-un interviu acordat AFP.

Situaţia se va schimba cu adevărat la 1 iulie, odată cu introducerea cluburilor. Aceste asociaţii fără scop lucrativ vor putea să le vândă membrilor lor maximum 25 de grame pe zi şi cel mult 50 de grame pe lună.

Medicii se tem de efectele consumului în rândul tinerilor

Însă numeroase asociații medicale se tem de o creștere a consumului, în special în rândul tinerilor. Până la vârsta de 25 de ani, consumul de canabis implică riscuri mai mari pentru creierul încă în curs de dezvoltare, potrivit experților, care atrag atenția în special asupra pericolului de a dezvolta tulburări psihotice precum schizofrenia.

Consumul de canabis rămâne interzis pentru tinerii sub 18 ani, precum și pe o rază de 100 de metri în jurul școlilor, creșelor și locurilor de joacă.

Comenteaza