În timp ce lumea se pregătește pentru trecerea la ora de iarnă, Uniunea Europeană analizează din nou eliminarea schimbării sezoniere a orei.
Uniunea Europeană se confruntă cu o criză a prețurilor la energie, pe fondul perturbărilor de pe piețele petrolului și gazelor, în urma conflictului din Iran.
CNAS pregătește un sistem pentru schimbul transfrontalier de imagini medicale, rezultate de laborator și rapoarte de externare.
Deputatul PNL de Cluj a transmis că a fost redactată o scrisoare adresată liderilor instituțiilor europene privind viitorul fond de competitivitate al Uniunii Europene. Documentul este susținut de șapte state membre.
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat miercuri, în discursul privind Starea Uniunii Europene, noi măsuri pentru protejarea copiilor în mediul online.
Autoritatea Electorală Permanentă anunță că propune noi reguli pentru următoarele alegeri.
Eurodeputatul liberal susține că Parteneriatul Strategic dintre România și Statele Unite, semnat în 1997, a reprezentat unul dintre cele mai importante momente din politica externă a țării, contribuind atât la aderarea la NATO, cât și la consolidarea poziției României în Uniunea Europeană.
O investiție din județul Cluj, evaluată la peste 38 de milioane de lei, se concentrează pe execuția unor instalații tehnologice de ultimă generație și pe extinderea rețelelor de transport a apelor uzate.
Europarlamentarul liberal anunță că Parlamentul European a adoptat un nou set de măsuri care consolidează drepturile pasagerilor din Uniunea Europeană.