Lipsa persoanelor încarcerate închide penitenciarele din Olanda. Soluţia, importul de deţinuţi

Lipsa persoanelor încarcerate închide penitenciarele din Olanda. Soluţia, importul de deţinuţi
Olanda a închis deja, din 2013, 19 penitenciare şi urmează să mai închidă 5, ca urmare a faptului că nu există persoane condamnate care să le populeze, ţara având o rată scăzută a criminalităţii.

Spre deosebire de România unde închisorile au devenit neîncăpătoare, Olanda este nevoită să le închidă.

Potrivit The Independent, în acest an, alte cinci penitenciare urmează să îşi închidă porţile ca urmare a unei scăderi constante a infracţionalităţii.

Aceste măsuri vor duce la pierderea a aproape 2.000 de locuri de muncă, dintre care doar 700 vor fi transferate pe alte posturi.

Mărirea numărului de celule goale a făcut ca, în septembrie 1016, Olanda să "importe" 240 de deţinuţi din Norvegia doar pentru a menține închisorile în funcţiune.

Cu toate acestea, Ministrul Justiției, Ard van der Steur, a anunțat Parlamentul că menținerea acestor închisori presupune costuri prea ridicate.

Printre factorii care stau la baza capacității Olandei de a-și menține rata criminalității atât de scăzută, sunt legile relaxate privind drogurile, accentul pus pe reabilitare și utilizarea sistemului electronic de monitorizare a infractorilor, montat pe gleznă, care le permite acestora reintegrarea în muncă.

Un studiu publicat în 2008 relevă că sistemul de monitorizare a gleznelor a redus rata de recidivă cu până la jumătate față de tradiţional, de încarcerare. În loc să zacă într-o celulă, la închisoare pe banii statului, condamnaților li se dă posibilitatea de a contribui la dezvoltarea societăţii.

Aceste măsuri au dus la o rată de încarcerare incredibil de scăzută, astfel că, Olanda, la o populație de 17 milioane de locuitori, are doar 11.600 de persoane încarcerate, adică 69 incarcerări la 100.000 de persoane.

Spre comparaţie, Statele Unite au o rată de 716 persoane încarcerate la 100.000 de locuitori, cea mai mare din lume.

Comenteaza