Sunt în aer, în apă și în mâncare… Cum putem reduce expunerea la microplastice

Fragmentele minuscule provenite din ambalajele din plastic, textile sau ustensile au ajuns deja în toate colțurile planetei. Oamenii de știință știu ce înseamnă asta pentru sănătate și ce ar trebui să facem pentru a ne proteja.

Fragmente de plastic de pe periuțele de dinți uzate, din ambalajele alimentelor și din jucăriile de pluș, toate aceste minuscule bucăți de plastic sunt peste tot - în coșurile în care ne ținem rufele, în apa mării, în fluxul sanguin... Particulele de microplastic pot fi suficient de mici pentru a se infiltra în barierele biologice, cum ar fi intestinul, pielea și țesutul placentar. Acum toți suntem parțial din plastic – dar cât de îngrijorați ar trebui să fim și există vreo modalitate de a ne minimiza expunerea, se întreabă reporterii The Guardian, care au consultat niște specialiști pentru a afla la ce riscuri ne supunem în acest mediu plin de particule de plastic.

În acest moment, spune Stephanie Wright, toxicolog de mediu la Imperial College, Londra, lipsa datelor epidemiologice fac să nu cunoaștem încă efectele nocive ale microplasticelor, dar „aș spune că reducerea expunerii la particule în general (inclusiv microplastic) este cel mai probabil benefică”. Însă evitarea acestora este dificilă, având în vedere că se află în „aer, apă potabilă, praf și mâncare”.

Alimentele și băuturile sigilate în plastic au fost mult timp asociate cu curățenia, puritatea și protecția împotriva contaminării, dar acum știm că de fapt unele dintre cele mai mari expuneri la microplastice „probabil provin din alimente și băuturi procesate și ambalate”, spune Wright. Eliberarea plasticului crește atunci când recipientele sunt expuse la căldură. „Apa fierbinte din pahare căptușite cu plastic și recipiente pentru mâncare eliberează, de asemenea, micro și nanoparticule, în unele cazuri trilioane pe litru, deși nu se știe dacă acestea sunt adevărate particule de plastic.”

Wright spune că, pentru a reduce expunerea la microplastice ar „începe prin a nu încălzi nimic în plastic sau a consuma lichid fierbinte care a intrat în contact cu plasticul”. Aceasta include produsele gata de încălzit, cum ar fi orezul fiert în sac și „nailonul alimentar folosit pentru ambalarea alimentelor sau cel pentru tigăi, folosit în restaurante și bucătării”.

Când vine vorba de apă, specialistul spune că o alege pe cea de la robinet în locul celei îmbuteliate: „Unele ape îmbuteliate – inclusiv sticlele de sticlă – conțin mii de particule de microplastic pe litru”. Și, în mod ideal, ar folosi apă filtrată. Când aude despre filtrare Mark Taylor,șeful Autorității pentru Protecția Mediului din statul australian Victoria, atrage atenția că și filtrele de apă pentru casă sunt de obicei din plastic: „În cele din urmă, va începe să elibereze particule pentru că se va degrada”.

După ce a studiat pe larg expunerea la microplastic în case – unde Taylor spune că absorbim cea mai mare contaminare din plastic – omul de știință spune că este imposibil să evităm astfel de lucruri și, prin urmare, nu are rost să ne facem griji pentru fiecare bucată de plastic pe care o întâlnim. În schimb, subliniază el, „ne putem uita la minimizarea utilizărilor neesențiale”.

La nivel personal, spune el, ete atent la alegeri și pentru a evita o expunere inutilă, dar și ca un act de protest al consumatorilor – „orice mică acțiune contează”. Este adesea greu să afli compoziția produselor din plastic – acestea nu vin cu liste de ingrediente precum alimentele – dar el își amintește că vroia să-și cumpere o curea de ceas și a găsit una care conținea perfluoroalchil și polifluoroalchil (PFAS). „Am spus: ei bine, nu voi cumpăra asta. Aceste substanțe sunt asociate cu cancer testicular și renal, greutate mică la naștere la nou-născuți”.

Taylor spune că evită în mod activ să cumpere alimente precum fructe și legume împachetate în plastic și acasă folosește sticlă în loc de plastic în bucătărie. „Port predominant, dar nu în totalitate, fibre naturale, pentru că geaca mea de lucru este din poliester. Dar prefer fie bumbac, fie lână.” Admite, totuși, că are „o podea din lemn cu lac, care știu că se va desprinde”.

Menținerea unei case curate este ceva ce poate face oricine pentru a reduce expunerea. „Covoarele, draperiile, canapeaua, majoritatea probabil nu sunt fabricate din țesături complet naturale și se degradează, iar fibrele lor se acumulează”, spune el. Tot praful și puful care se ridică sub canapele sau sclipește în razele de soare după ce îndoiți o pernă, vor conține fibre de plastic. Acesta este motivul pentru care aspiratorul înseamnă mai mult decât a face casa să strălucească de curățenie.

„Este foarte clar, indiferent dacă aveți de-a face cu microplastice sau urme de metale, cum ar fi plumbul, zincul, cadmiul și arsenul, care migrează într-o casă, că aspirarea regulată este cu adevărat eficientă în reducerea încărcăturii.” Dacă nu aspiră, praful se remobilizează și, adaugă Taylor, „se depune în vase cu apă deschisă, pe fructele tale, pe mâinile oamenilor, pe ustensile de bucătărie”.

Este greu și necesită timp să dovedești efectele oricărui poluant asupra sănătății, spune Taylor. „Într-un studiu, izolarea impactului microplasticelor față de toți ceilalți contaminanți, cum ar fi poluarea aerului, ar fi foarte dificilă”, explică acesta, dar, în loc să fim liniștiți că nu există dovezi concrete că dăunează oamenilor, el afirmă că ar fi de preferat să aplicăm principiul precauției -  „să adoptăm o abordare care minimizează riscul - pentru că nu cred că îl putem elimina.”