Un ardelean a transformat acoperișul casei în grădină: roșii, ardei și gogoșari crescuți la înălțime

Mihai Oltean, un informatician din Cugir, județul Alba, a transformat acoperișul casei sale într-o construcție multifuncțională: pe partea sudică a montat panouri fotovoltaice, iar pe cea nordică a amenajat o mică grădină unde cultivă roșii, ardei și gogoșari.

Proiectul a fost realizat în ultimii doi ani și are la bază ideea că acoperișurile pot oferi mai mult decât protecție împotriva ploii și a zăpezii. „Suprafețele mari ale acoperișurilor pot fi folosite și pentru a produce energie și hrană”, a explicat Mihai pentru ziarulunirea.ro.

Construcția este realizată din fier, cu doar câteva elemente din lemn, pentru a proteja pădurile, pe care bărbatul le consideră esențiale pentru producerea de aer curat. Inițial, el a vrut să realizeze structura fără sudură, doar cu prinderi mecanice, însă a renunțat după ce a constatat că barele metalice se deformau la lungimi mari.

Acoperișul are o amprentă la sol de 15x7 metri. Momentan, zona cu panouri fotovoltaice acoperă 6,5 metri pe partea sudică, iar grădina suspendată se întinde pe 1,3 metri lățime și 4,5 metri lungime. Restul suprafeței este acoperit cu tablă. Mihai plănuiește însă să extindă treptat conceptul pe toată suprafața.

Pentru grădină, a folosit jgheaburi metalice în care a plantat legumele. Unghiul acoperișului, de 38 de grade, a fost calculat astfel încât acestea să se suprapună perfect. A cultivat roșii, ardei și gogoșari, care au crescut bine, în timp ce salata și spanacul au avut o dezvoltare mai slabă. Recent, a semănat și grâu, care a început să răsară promițător.

Proiectul nu a fost lipsit de provocări: aplicarea incorectă a siliconului pentru izolarea panourilor a permis infiltrarea apei, fiind nevoie de o bandă bituminoasă suplimentară. Totuși, sistemul funcționează, iar panourile fotovoltaice asigură energie electrică pentru casă prin baterii Pylontech, gestionate cu echipamente Victron. Deocamdată locuința nu este conectată la rețeaua națională, însă trecerea de la panouri la rețea se face automat atunci când bateriile nu mai au suficientă energie.

Mihai Oltean spune că a lucrat timp de doi ani la proiect, schimbând de mai multe ori designul și folosind numeroase materiale și utilaje. În realizarea sa a fost sprijinit și de prieteni, care l-au ajutat atât cu idei, cât și cu muncă efectivă.

Comenteaza