Proiect de lege. Ajutor la chirie și transport pentru tinerii din Cluj. Ce condiții trebuie să îndeplinească
- Scris de Anca Mureşan
- azi, 11:03
- Economie
- Ascultă știrea
Un proiect depus în Parlament propune un ajutor pentru chirie și transport mai ieftin pentru tinerii angajați. Măsurile sunt însă în stadiul de propunere și nu pot fi solicitate deocamdată.
Potrivit proiectului înregistrat la Senat, tinerii cu vârste între 18 și 29 de ani, cu venituri salariale de cel mult 4.000 de lei net pe lună, ar putea primi sprijin lunar pentru plata chiriei, în funcție de localitatea în care locuiesc:
până la 600 de lei în București și Cluj-Napoca;
până la 500 de lei în Constanța, Brașov, Sibiu, Craiova, Târgu Mureș, Iași, Timișoara și Oradea;
până la 400 de lei în celelalte localități.
Cei 4.000 de lei reprezintă plafonul salarial pentru eligibilitate, nu valoarea ajutorului.
Pentru a beneficia de sprijin, tinerii ar trebui să aibă un contract de închiriere înregistrat fiscal, încheiat pentru cel puțin șase luni, și domiciliul sau reședința în locuința respectivă. De asemenea, nu ar trebui să dețină o locuință în proprietate. Închirierea de la rude apropiate ar fi exclusă.
Proiectul prevede și o reducere de 50% la abonamentele de transport public sau feroviar pentru navetă.
Sprijinul s-ar acorda pentru cel mult 36 de luni. Astfel, în București și Cluj-Napoca, ajutorul pentru chirie ar putea ajunge la un total de 21.600 de lei, dacă ar fi acordat la valoarea maximă pe întreaga perioadă.
Propunerea vizează angajații cu normă întreagă, dar include și o excepție pentru tinerii care lucrează cu timp parțial și urmează cursurile unei instituții de învățământ acreditate. În cazul lor, plafonul salarial s-ar reduce proporțional cu timpul de lucru: pentru un program de patru ore pe zi, ar fi de 2.000 de lei net lunar.
Inițiativa urmărește să sprijine independența financiară a tinerilor. Potrivit Eurostat, în 2025, vârsta medie la care tinerii din Uniunea Europeană părăseau locuința părinților era de 26,3 ani.
Proiectul se află la începutul traseului parlamentar și a fost trimis pentru avize și pentru punctul de vedere al Guvernului. Deocamdată, ajutoarele pentru chirie și transport rămân o propunere legislativă.


