Valentine's Day: 30.000 de români merg în minivacanţe şi cheltuiesc 2 milioane euro

Valentine's Day: 30.000 de români merg în minivacanţe şi cheltuiesc 2 milioane euro
Peste 29.000 de români vor merge în intervalul 13-15 februarie în minivacanţe de Valentine's Day, în special în destinaţii interne, unde vor cheltui aproape 2 milioane de euro, cea mai căutată destinaţie internă fiind Valea Prahovei, iar în străinătate - Roma, Veneţia, Paris şi Barcelona.

"Numărul de rezervări făcute pentru Sfântul Valentin se apropie de 28.500, iar turiştii vor cheltui, în medie, doar pentru servicii turistice (cazare şi masă), aproximativ 300 de lei de persoană, suma totală care va fi încasată de operatorii de turism fiind estimată la 8,5 milioane de lei", potrivit unui studiu al Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) transmis Mediafax.

În plus, potrivit federaţiei, în jur de 500 de români vor pleca în străinătate special pentru a petrece Ziua Îndrăgostiţilor. Cu sumele alocate de aceştia, cheltuiala totală a românilor pentru vacanţe de Valentine's Day ajunge la aproape 2 milioane de euro.

"Multe cupluri care nu şi-au planificat o mini-vacanţă cu prilejul Zilei Indragostiţilor vor petrece fie în cluburi, fie într-un restaurant", se mai arată în studiul citat. Cele mai populare destinaţii pentru românii care pleacă în străinătate în acest an sunt Roma, Veneţia, Paris, Barcelona şi Viena, potrivit Vola.ro, cel mai mare portal de turism din România.

"Sunt şi cereri pentru plecări exact în perioada de Valentine's Day sau de Dragobete, dar cei mai mulţi preferă doar să ofere cadoul atunci, dar să plece când le permite programul sau în perioade pentru care găsesc preţuri mai mici. Pentru plecări fix de Sfântul Valentin, un preţ mediu ar fi de 260 euro de persoană pentru un city break, incluzând cazarea şi transportul cu avionul, preţurile fiind mai mari decât în mod obişnuit pentru că hotelurile sunt mai scumpe în acele zile", spune Manuela Melinescu, marketing manager la Vola.ro.

Pe litoralul românesc nu sunt multe oferte pentru Valentine's Day, dar există câteva unităţi de cazare, majoritatea de patru stele, care au pregătit pachete pentru îndrăgostiţi. Cea mai mare atracţie pentru îndrăgostiţi este şi în acest an Valea Prahovei unde, în weekendul 13-15 februarie, gradul de ocupare se apropie de 90%, faţă de 60-70% în weekend-ul anterior.

"Faţă de anul trecut, acum se anunţă şi zăpadă, putându-se practica, astfel, şi sporturi de iarnă", potrivit FPTR. Tarifele pe Valea Prahovei variază între 150 lei/pachet - o noapte de cazare cu mic dejun şi cină festivă până la 900 de lei pentru un pachet care include două nopţi de cazare, mese, cina festivă şi surprize. Valentine's Day este "Ziua Îndrăgostiţilor" în tradiţia occidentală şi se sărbatoreşte pe data de 14 februarie.

 

Comenteaza