VIDEO: Imagini spectaculoase cu o turmă de zimbri la... masă

VIDEO: Imagini spectaculoase cu o turmă de zimbri la... masă
| Foto: captura Facebook/Romsilva

Imaginile au fost surprinse în Parcul Natural Vânători Neamț, unul din cele trei nuclee de zimbri îngrijite de Romsilva.

"Zimbrilor aflați în libertate în Parcul Natural Vânători Neamț li se asigură hrană suplimentară, mai ales în sezonul rece, pentru a evita conflictele acestora cu comunitățile locale. Așa cum se poate observa în imaginile filmate de colegul nostru Lică Balmoj, cei care nu respectă ierarhia sunt imediat puși la punct de exemplarele mai puternice", notează reprezentanții Romsilva alături de imaginile postate.

Zimbrul poate ajunge și la 920 de kilograme, iar femelele au o greutate mai mică, între 320 și 640 kg. Masculii sunt solitari, iar femelele de zimbru în libertate trăiesc în turme, alături de pui, până când aceștia ating maturitatea.

A fost reintrodus în fauna României în anul 1958, la aproape două secole de la dispariția sa, de către silvicultorii români, prin aducerea, din Polonia , a doi zimbri, numiți Podarec și Polonka. Treptat, s-au format mai multe nuclee de zimbri, unul din acestea fiind cel de la Parcul Natural Vânători Neamț.

Parcul Natural Vânători Neamț, unul dintre cele 22 de parcuri naționale și natural administrate de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, este situat în nordul județului Neamț.

Romsilva - Parcul Natural Vanatori Neamt se întinde pe o suprafață de 30.818 hectare, din care 26.190 de hectare păduri, pe versantul estic al Munților Stânișoarei și Subcarpații Neamțului, acoperind bazinul Ozanei și al Cracăului.

Regia Nationala a Padurilor - Romsilva administrează trei nuclee de zimbri, la Bucșani, Hațeg și Vânători Neamț, cu un efectiv total de peste o sută de exemplare.

Comenteaza