Yahoo renunţă la conectarea pe site-urile sale prin intermediul conturilor de Facebook şi Google
"Intenţionăm să cerem tuturor utilizatorilor să acceseze serviciile noastre prin intermediul unui cont Yahoo", a declarat o purtătoare de cuvânt a grupului american.
"Apoi, butoanele care permit autentificarea prin intermediul conturilor de Facebook şi Google vor fi retrase de pe toate site-urile Yahoo", a adăugat ea.
Modificarea a început deja pentru serviciul sportiv Yahoo Sports Tourney Pick'Em şi se va extinde progresiv către celelalte servicii Yahoo!. Grupul american afirmă că această decizie va permite "oferirea unor servicii personalizate mai bune" pentru fiecare dintre utilizatorii săi.
Directoarea Yahoo!, Marissa Mayer, ajunsă la conducerea grupului în vara anului 2012, încearcă de atunci să relanseze creşterea economică a companiei, iar personalizarea accentuată a serviciilor Yahoo! reprezintă una dintre axele principale ale strategiei sale.
Ea pune accentul şi pe conţinuturile oferite pe site-urile grupului, ca şi pe aspectul acestora şi a achiziţionat o serie de talente şi de tehnologii care au potenţialul de a îmbunătăţii serviciile grupului.
Achiziţia cea mai remarcată este aceea a platformei de bloguri Tumblr, cu 1,1 miliarde de dolari, în 2013, însă Marissa Mayer a realizat deja peste 20 de achiziţii de la începutul mandatului ei.
Lista acestora s-a mărit miercuri, odată cu achiziţionarea - pentru o sumă deocamdată neanunţată - a start-up-ului Vizify, care utilizează date din activitatea internauţilor de pe reţelele de socializare pentru a crea grafice şi videoclipuri.
"Am descoperit în Vizify o companie care împărtăşeşte pasiunea noastră pentru tehnologiile de vizualizare şi utilizare agreabilă pentru utilizatori", a precizat purtătorul de cuvânt al grupului Yahoo!.
Vizify, care a debutat pe piaţă în 2011, a precizat pe site-ul său că îşi încetează activitatea. Yahoo! prevede să încorporeze cinci membri din acest start-up în echipa sa de produse media din San Francisco.