ZIUA EUROPEI. "Un cocktail interesant". Cât de european este Clujul, privit prin ochii străinilor

ZIUA EUROPEI.
Clujul a cunoscut o serie de schimbări în bine, odată cu intrarea în Uniunea Europeană. S-a dezvoltat atât din punct de vedere estetic, s-au reabilitat clădiri, pieţe şi parcuri, dar şi domenii cum sunt învăţământul sau sănătatea au evoluat, atrăgând o diversitate tot mai mare de oameni.

De ziua Uniunii Europene, care este sărbătorită astăzi, ZIUA de CLUJ vă prezintă oraşul văzut prin ochii celor veniţi din alte ţări şi stabiliţi aici pentru o anumită perioadă de timp.

În funcţie de fiecare capitol, Clujul stă mai bine sau ma prost, dar un lucru este sigur: toţi îl consideră un oraş cu potenţial în Uniunea Europeană.

"Un cocktail interesant şi colorat de naţionalităţi"

Ca diversitate, Bram Vijgen, un student venit din Nijmegen, Olanda, vede Clujul ca fiind reprezentativ pentru Uniunea Europeană şi spune că respectă pe deplin motto-ul UE, „Unitate în diversitate". Este plăcut impresionat de faptul că oraşul nostru poate aduce împreună atât de mulţi oameni diferiţi, indiferent de locul de unde vin. "Diferitele culturi care s-au stabilit în Cluj, datorită istoriei, au creat un cocktail interesant şi colorat de naţionalităţi.. Pentru a sublinia asta, ascultă doar, din când în când, atunci când te plimbi prin centru, oamenii care trec pe lângă tine şi observă că sunt destul de multe limbi străine vorbite, asta exceptând româna şi maghiara", explică olandezul. Tânărul student are şi un loc preferat: Bulevardul Eroilor, pe care îl consideră partea de Cluj cea mai reprezentativă pentru Europa, ceva ce a văzut la mai multe mari oraşe. "Sunt încântat de grandoarea şi diversitatea sa", spune Bram.

"Trebuie să te uiţi foarte atent ca să observi cât este de istoric Clujul"

Gloria Ogah, o tânără studentă venită din Lagos, Nigeria, pentru a studia comunicarea la Cluj, este, în special, atentă la partea estetică a oraşului. Având în vedere că a mai văzut şi alte oraşe mari ale Europei, este de părere că la noi lipseşte atenţia acordată felului în care arată.

"Cred că este un oraş frumos, dar sincer s-ar putea mult mai bine şi comparativ cu alte oraşe europene pe care le-am văzut, Clujul nu mi se pare neapărat cel mai european. Poate din cauza faptului că România nu este o ţară atât de dezvoltată. Un lucru pe care îl admir, în mod sigur, la acest oraş este faptul că are nişte construcţii foarte frumoase. E un oraş istoric, dar trebuie să te uiţi foarte atent ca să observi cât este de istoric". Este de părere că arhitectura oraşului pare cm abandonată şi ar trebui ajutată să se evidenţieze, să poată fi remarcată pentru a putea oferi, astfel, atmosfera pe care o poate transmite un oraş istoric.

Mai în glumă, mai în serios, consideră ca puncte reprezentative pentu Cluj-Napoca, în contextul european, Iulius Mall şi Polus Center. "Iulius Mall este divers şi internaţional, sunt multe branduri internaţionale şi o diversitate mare de oameni".

"Nu mai plec înapoi"

 

Dick Perdok, un om de afaceri olandez stabilit de 24 de ani în România, s-a îndrăgostit, pur şi simplu, de Cluj şi de oamenii de aici, şi nu mai doreşte să plece. Spune despre acest oraş că este cel mai frumos dintre toate din Uniunea Europeană şi, dacă va continua aşa, are şanse să devină superior Bucureştiului. „Eu ca olandez mă simt foarte bine aici si niciodată nu mai plec înapoi, decât pentru meciurile de fotbal în care joacă ţara mea natală", spune Dick.

Cluj-Napoca are, în general, o imagine pozitivă printre străini şi este un oraş ce reuşeşte din ce în ce mai mult să le ofere celor care îl vizitează o experienţă cu spirit european.

 

Etichete
Comenteaza