Mica Unire. Care este semnificația zilei de 24 ianuarie
- Scris de Ziua de Cluj
- 23 Ian 2024, 16:37
- Life
- Ascultă știrea
Românii sărbătoresc în fiecare an, pe 24 ianuarie, Ziua Unirii Principatelor Române, denumită și Mica Unire.
Ceea ce s-a întâmplat pe 24 ianuarie 1859 a fost primul pas în României de azi - Unirea Principatelor Române.
La 24 ianuarie 1859, Alexandru Ioan Cuza, reprezentantul „Partidei Naționale”, era ales domn şi al Ţării Româneşti, după ce la 5 ianuarie 1859 fusese ales domn al Moldovei, realizându-se astfel unirea celor două Principate Române sub conducerea unui singur domnitor. Acest eveniment major în istoria ţării noastre a reprezentat primul pas făcut pentru realizarea unui stat naţional unitar român.
Faptul împlinit la 24 ianuarie 1859 era considerat de Poarta Otomană și de Austria drept o încălcare a Convenției de la Paris, însă în textul Convenţiei din 1858 nu se stipula ca domnii aleși în cele două Principate să fie persoane separate.
Unirea Principatelor a fost un proces care a început în 1848, bazat pe puternica apropiere culturală și economică între cele două țări. În anul 1848 s-a realizat uniunea vamală între Moldova și Țara Românească, în timpul domniilor lui Mihail Sturdza, respectiv Gheorghe Bibescu.
În Moldova, Alexandru Ioan Cuza a fost ales domnitor în unanimitate, la 5 ianuarie 1859, iar, ulterior într-o ședință secretă a Adunării, deputatul Vasile Boerescu a propus la 24 ianuarie 1859 alegerea lui Alexandru Ioan Cuza, aceasta fiind acceptată în unanimitate.
În 1862, cu ajutorul unioniștilor din cele două țări, Alexandru Ioan Cuza a unificat Parlamentul și Guvernul, realizând unirea politică, iar după înlăturarea sa de la putere în 1866, unirea a fost consolidată prin aducerea pe tron a principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen.
Prin Constituția adoptată la 1 iulie 1866, Principatele Unite încep să se numească oficial România, iar la 1 decembrie 1918 cele două principate se unesc cu Transilvania, înfăptuindu-se, astfel, Marea Unire - unirea Transilvaniei cu România, creându-se actualul stat.