A primit un titlu academic la Cluj, ajunge cea mai puternică femeie din lume

A primit un titlu academic la Cluj, ajunge cea mai puternică femeie din lume
Cancelarul german Angela Merkel s-a menţinut pe prima poziţie în topul Forbes din 2013 al celor mai puternice femei din lume, devansându-le pe Dilma Rousseff, preşedintele Braziliei, şi pe Melinda Gates, soţia patronului companiei Microsoft, informează AFP.

Este pentru a treia oară consecutiv când Angela Merkel a fost considerată de editorii revistei Forbes drept cea mai puternică femeie din lume şi a opta oară în ultimii zece ani.

"Ea este coloana vertebrală a Uniunii Europene şi poartă destinul monedei euro pe umerii ei", afirmă jurnaliştii de la Forbes.

Hillary Clinton a pierdut locul al doilea pe care l-a ocupat în 2012, după ce a părăsit Departamentul de Stat american. Ea a coborât pe locul al cincilea, imediat după prima doamnă a Statelor Unite, Michelle Obama, care se află pe locul al patrulea.

Topul 10 al celor mai puternice femei din lume este completat, în ordine, de Sheryl Sandberg - director general al companiei Facebook, Christine Lagarde - director general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Janet Napolitano - secretarul Departamentului de Securitate Internă din Statele Unite, Sonia Gandhi - preşedinta Partidului indian al Congresului şi Indra Nooyi - CEO al PepsiCo.

Cea mai tânără din această listă, dominată în continuare de americance, rămâne excentrica Lady Gaga (27 de ani, locul al 45-lea), iar cea mai vârstnică este regina Elizabeth a II-a a Marii Britanii (87 de ani, locul al 40-lea).

Cele mai puternice 100 de femei din lume lucrează în tehnologie, afaceri, mass-media, politică, industria de divertisment şi pentru fundaţii de caritate. Puterea acestor femei provine din averile lor, din cotele de audienţă, dar şi din influenţa şi popularitatea de care se bucură pe reţelele de socializare, susţin jurnaliştii de la Forbes.

În top 100 mai apar realizatoarea TV Oprah Winfrey (locul al 13-lea), cântăreaţa Beyonce (locul al 31-lea), actriţa Angelina Jolie (locul al 37-lea), actriţa Sofia Vergara (locul al 38-lea), Anna Wintour, redactorul-şef al revistei americane Vogue (locul al 41-lea), cântăreaţa Shakira (locul al 52-lea), Arianna Huffington, creatoarea site-ului Huffington Post (locul al 56-lea), stilista Miuccia Prada (locul al 58-lea) şi creatoarea de modă Diane Von Furstenberg (locul al 74-lea).

Menţionăm, Angela Merkel a primit în urmă cu doi ani titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii "Babeş-Bolyai".

 

Comenteaza