Şase astronauţi au "revenit" pe Terra, după o simulare a unui zbor pe Marte

Şase astronauţi au
Zâmbitori, cei şase membri ai echipajului, ce purtau costume de astronaut albastre având pe piept inscripţia "Marte-500", i-au salutat pe savanţii care i-au întâmpinat.

Şase astronauţi, care au simulat timp de aproape un an şi jumătate o călătorie spre Marte, închişi într-o replică a unei navete spaţiale aflată într-un laborator din Moscova, au "revenit" pe Terra, vineri, potrivit imaginilor transmise de Agenţia Spaţială Europeană (ESA), informează AFP.

Un inginer a deschis trapa principală a vehiculului, iar cei şase astronauţi - francezul Romain Charles, italianul de origine columbiană Diego Urbina, ruşii Sukhrob Kamolov, Alexandre Smolevski şi Alexei Sitev şi chinezul Wang Yu - au ieşit din nava spaţială, potrivit imaginilor transmise în direct pe site-ul ESA.

"După un experiment de 520 de zile, ne-am îndeplinit în întregime misiunea. Toţi membrii echipajului sunt într-o stare bună de sănătate. Suntem pregătiţi pentru a fi supuşi unor teste noi", a declarat comandantul misiunii, Alexei Sitev.

O femeie îmbrăcată în alb a oferit fiecărui astronaut participant la acest program ştiinţific câte un trandafir roşu.

Programul Marte-500 a debutat pe 3 iunie 2010, la Institutul de cercetări medicale şi biologice (IBMP) din Moscova: şase voluntari, cu vârstele cuprinse între 26 de ani şi 38 de ani, au trăit într-o izolare totală de restul lumii, în condiţii foarte apropiate de cele prezente la bordul unei navete spaţiale care ar putea zbura către Marte.

Astronauţii s-au împărţit în două grupuri în momentul în care capsula, compusă din cinci module, a simulat intrarea pe orbita planetei Marte, pe 2 februarie.

Trei astronauţi s-au instalat în modulul de coborâre care "a ajuns pe planeta roşie", iar ceilalţi trei au rămas în modulul principal, ce are o lungime de 20 de metri şi un diametru de 3,6 metri.

"Sosirea pe Marte", ce a avut loc pe 7 februarie, în jurul orei 10.00 GMT, a fost transmisă pe un ecran uriaş la Centrul rus pentru controlul zborurilor spaţiale (TSUP) din Moscova, unde au fost invitaţi numeroşi savanţi şi jurnalişti.

După simularea unei călătorii în spaţiu de 250 de zile - timpul necesar pentru a ajunge de pe Terra pe Marte -, columbianul Diego Urbina, rusul Aleksandr Smolevski şi chinezul Wang Yue au "coborât pentru prima oară pe planeta roşie". Au urmat alte două "ieşiri", pe 18 februarie, respectiv 22 februarie.

Timp de aproximativ o lună, astronauţii au simulat o serie de activităţi ştiinţifice şi viaţa de zi cu zi a unui echipaj pe Marte, într-un modul special construit pentru a imita scoarţa marţiană, iar apoi s-au alăturat celorlalţi trei membri ai echipajului - francezul Romain Charles şi ruşii Sukhrob Kamalov şi Aleksei Sitev.

Cei şase voluntari din acest proiect ştiinţific - trei ingineri, un medic, un chirurg şi un fizician - au efectuat "toate sarcinile ca şi cum ar fi o misiune reală", a declarat Jennifer Ngo-Ahn, coordonatoarea proiectului Marte-500.

Comunicarea dintre membrii echipajului şi echipa tehnică din centrul de comandă şi cu familiile lor s-a făcut prin e-mail, iar mesajele trimise au ajuns la destinaţie cu o întârziere de 40 de minute, pentru a simula cât mai bine condiţiile reale de transmitere a acestor mesaje de pe Terra pe Marte şi invers. Revenirea pe Terra a fost programată pentru luna noiembrie, după o călătorie de întoarcere care a durat 240 de zile.

Cei şase astronauţi vor fi plasaţi în carantină timp de patru zile, în care vor efectua numeroase teste medicale. Ei vor participa apoi la o conferinţă de presă, ce va avea loc pe 8 noiembrie.

 

Etichete
Comenteaza