Băsescu: "În martie se discută Schengen. Sper ca, dacă nu facem nicio trăsnaie acasă, să se ia decizia"

Băsescu:
Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, vineri, că s-a luat decizia ca la Consiliul JAI din 13-15 martie să se discute subiectul Schengen, el adăugând că speră ca, "dacă nu facem nicio trăsnaie politică acasă", se se şi ia decizia de aderare.

"Şi, în sfârşit în urma discuţiilor cu premierul olandez şi cancelarul Merkel, singurele două ţări care mai aveau obiecţii privind discutarea în următorul JAI a deciziei privind aderarea României şi Bulgariei în spaţiul Schengen, a-a adoptat decizia ca în Consiliul JAI din 15-16 martie să se discute din nou problema aderării României şi Bulgariei în spaţiul Schengen. Sper că dacă nu facem vreo trăsnaie politică pe acasă, în sfârşit să primim o confirmare unanimă a dreptului care ni se cuvine prin tratatul de aderare de intrare în zona Schengen privind aderarea la Schengen. Întâi cu frontierele maritime şi aeriene, apoi cu cele terestre", a spus Băsescu.

Întrebat despre o declaraţie făcută de Ponta privind Schengen, şeful statului a spus că nu vrea să comentez declaraţiile altora, dar că nu s-au întâlnit la Bruxelles.

Premierul Victor Ponta a declarat, într-un interviu acordat Die Welt, că el şi preşedintele Traian Băsescu lucrează împreună pentru ca România să intre în Schengen în prima jumătate a anului viitor.

 

Comenteaza