Daune de peste 40.000 euro de la Wizz Air după ce compania aeriană a transformat în coșmar vacanța unei familii

Daune de peste 40.000 euro de la Wizz Air după ce compania aeriană a transformat în coșmar vacanța unei familii
| Foto: Sursa- Wizz-Air

Un român a abţinut o sumă fabuloasă de la Wizz Air reprezentând daune morale după ce el şi familia sa au fost umiliţi de compania aeriană low-cost. 

Un orădean s-a luptat cu compania ungară Wizz Air şi până acum pare că a învins-o. Mircea Ursuţa, avocat de profesie, a obţinut pentru sine şi alţi trei membri ai familiei câte 10.000 euro daune morale pentru aproape o săptămână în care a suportat batjocura companiei, la ale cărei servicii apelase în 2020 pentru a ajunge într-o vacanţă în capitala Spaniei şi a reveni apoi în ţară.

Plecarea a fost din Sibiu, unde trebuiau să şi aterizeze la întoarcere. Însă cursa de retur a fost anulată fără să fie anunţaţi. Au reuşit să revină, cu întârziere de 5 zile.

După ce cursa spre ţară a fost anulată, familia lui Mircea Ursuța a petrecut o noapte în aeroportul din Madrid, unde nu era niciun reprezentant Wizz Air care să-i fi anunțat că zborul spre Sibiu a fost anulat și să-i fi oferit sprijin. „A fost un coșmar. Am dormit pe jos, cu un copil de nici 3 ani, cu soția și soacra de 71 ani, fără nicio informație de la Wizz”, acuză orădeanul potrivit ebihoreanul.ro

În tot acel interval de timp familia lui Mircea Ursuţa nu a primit nicio explicaţie şi niciun fel de asistenţă de la Wizz. Apoi a mers cu trenul spre Barcelona pentru a lua o cursă spre Ungaria.

Mai bine de doi ani, orădeanul a făcut peste 50 de reclamaţii pe site-ul Wizz, de fiecare dată primind răspuns de la un robot, prin care i se oferea... apă şi sendvişuri. Nicio scuză, însă, şi nicio despăgubire, deşi conform Regulamentului CE nr. 261/2004 companiile aeriene sunt obligate să achite fiecărui pasager o compensaţie de 400 euro pentru orice cursă neefectuată pe o distanţă mai mare de 1.500 km, cum era şi cea dintre Madrid şi Sibiu. 

În primăvara anului trecut avocatul a deschis un proces atât împotriva Sucursalei Wizz Air Hungary din România, cu sediul în Otopeni, cât şi a companiei-mamă, Wizz Air Hungary Ltd, cu sediul în Budapesta. procesul s-a judecat la Judecătoria Alba Iulia, deoarece soţia acestuia este judecătoare la Tribunalul Bihor. 

Rezultatul? Considerând "întemeiată cererea formulată de reclamanţi", dar cu obiecţia că "suma acordată ca daune morale nu trebuie să reprezinte o îmbogăţire fără justă cauză", instanţa a decis să păstreze "un just echilibru între suferinţele psihice ale reclamanţilor şi îndatorirea pârâtelor de la le oferi o compensaţie echitabilă".

Ca atare, în septembrie 2023, Judecătoria a obligat Sucursala Wizz din România şi compania mamă din Ungaria la plata daunelor materiale (1.185 euro şi 376 lei), a compensaţiilor (1.600 euro), a daunelor morale (însă doar 40.000 euro, în loc de 80.000 euro, cât a pretins familia), plus a cheltuielilor de judecată (4.760 lei).

Românii care au aflat de povestea avocatului cu soţia judecătoare spun că oamenilor de rând nu le arde de procese şi că acesta e un caz excepţional în care cineva ar putea câştiga ceva serios de la Wizz. Majoritatea clienţilor păcăliţi se lasă însă păgubiţi şi nu se hazardează să deschidă procese de genul şi se întreabă "când se va face o lege mai clară în Uniunea Europeană care să poată sancţiona aceste companii aeriene pentru toate mizeriile care le fac?". 

Comenteaza