Fost membru MISA, arestat preventiv pentru viol. Victima, o fată de doar 11 ani

Fost membru MISA, arestat preventiv pentru viol. Victima, o fată de doar 11 ani

Un bărbat, cunoscut drept membru al Mişcării de Integrare Spirituală în Absolut (MISA), a fost arestat preventiv, fiind acuzat că a violat, în repetate rânduri, o fată de 11 ani.

Faptele au avut loc finalul anului trecut, însă anchetatorii au reuşit să obţină recent probe care să îl incrimineze pe bărbat, după ce acesta a contactat-o pe victimă, o copilă din Vâlcea, cerându-i să meargă acasă la el, în Bucureşti, scrie news.ro.

„Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale a rezultat faptul că inculpatul, membru în Mişcarea de Integrare Spirituală în Absolut (MISA), în perioada noiembrie- decembrie 2022, în două seri consecutive, în timp ce persoana vătămată în vârstă de 11 ani se afla la locuinţa acestuia, profitând de imposibilitatea minorei de a-şi exprima în mod liber şi conştient voinţa, datorită vârstei fragede, a întreţinut cu aceasta raporturi sexuale. Totodată, în sarcina inculpatului se reţine faptul că în perioada 23-24 februarie 2023 a contactat-o telefonic pe persoana vătămată pentru ca aceasta să se deplaseze în Bucureşti, la locuinţa acestuia, în scopul întreţinerii, din nou, de raporturi sexuale, culminând cu determinarea minorei să se deplaseze singură cu mijloace de transport până în Bucureşti, unde a fost aşteptată de inculpat, însă oprit de intervenţia organelor de poliţie”, transmite Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea. 

Bărbatul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat pentru trei fapte de viol. 

Comenteaza