Rusia nu a stabilit un termen pentru a analiza cererea de recunoaştere a independenţei Transnistriei

Rusia nu a stabilit un termen pentru a analiza cererea de recunoaştere a independenţei Transnistriei
Preşedintele Vladimir Putin a fost informat în legătură cu solicitarea Tiraspolului privind recunoaşterea independenţei Transnistriei, însă nu a fost fixat un termen pentru analizarea acestei cereri, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a precizat că nu ştie prin ce canale a fost transmisă solicitarea Tiraspolului, relatează agenţia Itar-Tass, în pagina electronică.

Sovietul Suprem (Parlamentul) de la Tiraspol a votat miercuri, în unanimitate, o solicitare către Duma de Stat (Camera inferioră a Parlamentul rus), Consiliul Federaţiei şi preşedintele Vladimir Putin în vederea recunoaşterii independenţei regiunii transnistrene şi alipirii la Rusia. Solicitarea a fost transmisă, de asemenea, ONU şi OSCE, iar o delegaţie de la Tiraspol era aşteptată joi într-o vizită la Moscova.

La rândul său, liderul de la Tiraspol, Evgheni Şevciuk, a declarat, într-un interviu pentru agenţia France Presse, că Uniunea Europeană trebuie să recunoască Transnistria, dacă vrea stabilitate în regiune.

Premierul Iurie Leancă a calificat solicitarea regimului separatist de la Tiraspol "o sfidare directă faţă de integritatea teritorială a Republicii Moldova" şi a cerut Rusiei să vină "cu o reacţie promptă, în deplină conformitate cu normele şi principiile dreptului internaţional".

După anexarea peninsulei Crimeea de către Rusia, preşedintele Sovietul Suprem de la Tiraspol, Mihail Burla, a trimis o scrisoare Dumei de Stat prin care a cerut ca Moscova să examineze posibilitatea alipirii şi a regiunii transnistrene.

Iniţiativa a fost respinsă categoric de autorităţile de la Chişinău, iar Moscova a dat asigurări că nu are în vedere recunoaşterea regiunii separatiste, unde deţine un contingent militar.

În contextul crizei din Ucraina, autorităţile separatiste de la Tiraspol au făcut de mai multe ori referire la referendumul care a avut loc în regiune la 17 septembrie 2006, când peste 97 la sută dintre locuitori s-au pronunţat în favoarea independenţei şi alipirii la Rusia.

Rezultatele referendmului nu au fost recunoscute de comunitatea internaţională.

 

Comenteaza