UE avansează rapid către impunerea unor sancţiuni economice Rusiei privind criza ucraineană

UE avansează rapid către impunerea unor sancţiuni economice Rusiei privind criza ucraineană
Uniunea Europeană avansează "rapid" către impunerea unor sancţiuni economice Rusiei pentru implicarea acesteia în criza din Ucraina, a anunţat vineri Comisia Europeană (CE).

"Comisia va stabili rapid propunerile legislative necesare în toate domeniile identificate de către Consiliul" statelor, a anunţat CE într-un comunicat.

Ambasadorii celor 28 de state membre UE, care s-au întâlnit prima dată joi pentru a examina propuneri de sancţiuni, s-au reunit din nou vineri dimineaţa. O nouă reuniune este programată pentru marţi, a anunţat Maja Kocijancic, o purtătoare de cuvânt. Însă, potrivit unei surse europene, ambasadorii se vor reîntâlni încă de luni.

Întrebată despre o eventuală convocare a unui summit la nivel de şefi de stat şi de guverne în care să se decidă impunerea unor sancţiuni economice de anvergură, Kocijancic a subliniat că este necesară o decizie a statelor membre "la nivel politic".

Ea a precizat că ele decid procedura şi dacă aceasta necesită sau nu o reuniune "fizică" a liderilor.

O reuniune a miniştrilor de Externe ori o procedură scrisă între cele 28 de capitale ar putea să fie suficientă.

În contextul în care europenii au poziţii divergente, de mai multe luni, cu privire la oportunitatea de a se trece la o nouă fază cu măsuri care să vizeze sectoare întregi ale economiei ruseşti, doborârea zborului MH17, pe 17 iulie, în estul Ucrainei, atribuită unui tir de rachetă efectuat de către separatişti proruşi, i-a determinat să-şi înăsprească poziţia.

Într-un document de lucru, Comisia a propus patru sectoare în care ar putea să fie impuse sancţiuni, şi anume accesul pe pieţele financiare, Apărare, "tehnologii sensibile" mai ales în sectorul energetic şi bunuri cu "dublă folosinţă" civilă şi militară. Propunerile reţinute "vizează toate aspectele pachetului", a declarat o sursă europeană.

Principala măsură ar consta în întreruperea finanţărilor acordate băncilor publice ruseşti. Niciun cetăţean european nu va putea să investească în titluri emise în contul datoriei şi în acţiuni emise de către instituţiile financiare deţinute în proporţie de peste 50% de către stat.

Bruxelles-ul sugerează de asemenea împiedicarea băncilor ruseşti de a emite noi produse pe pieţele financiare europene, cu scopul de a împiedica obţinerea de fonduri de la non-europeni, în principal via City de la Londra.

UE urmează să publice vineri după-amiaza o nouă listă cu persoane şi entităţi vizate de blocarea averilor/activelor şi intedicţia de a călători în UE. Finalizată joi de către ambasadorii Celor 28, pe aceasta se află numele a 15 ruşi şi ucraineni proruşi şi a 18 entităţi, potrivit unei surse europene. Acestea se adaugă celor 72 de persoane şi două entităţi vizate deja de sancţiuni ţintite.

 

Etichete
Comenteaza