Un sfert de milion de euro despăgubiri de la Ministerul Mediului, după ce un bărbat din Mureş a fost UCIS de URS

Un sfert de milion de euro despăgubiri de la Ministerul Mediului, după ce un bărbat din Mureş a fost UCIS de URS

O familie din Mureș va primi despăgubiri de aproape un sfert de milion de euro după ce capul familiei a fost ucis de un urs. Tragedia s-a petrecut în 2019, când bărbatul a fost atacat de fiară în timp ce se afla la pescuit, relatează Observatornews.ro.

Kiss Laszlo a fost secretar la primăria comunei Măgherani. Acesta se afla la pescuit pe râul Târnava Mică când a avut loc atacul ursului. Din moment ce acesta nu a mai ajuns acasă de la pescuit, familia a sunat la poliție să ceară ajutorul.

Cu ajutorul localizării telefonului, trupul neînsuflețit al bărbatului a fost găsit într-un lan de soia, la câteva sute de metri de sat. În zonă au fost găsite urme de urși, atât ale unor pui, cât și ale unui urs matur.

Familia și-a căutat dreptatea în instanță, considerând că statul român nu a luat măsurile necesare pentru a preveni o astfel de tragedie. 

Acum soția și cei doi copii de 18 și 17 ani urmează să primească, în total, de la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, suma de 240.000 de euro (80.000 de euro de persoană). Ministerul va plăti și 13.000 de lei cheltuieli de judecată. Decizia însă nu ar fi definitivă.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Comenteaza