O familie de medici a intervenit fără ezitare și a acordat primul ajutor la două accidente rutiere produse în Cluj, deși se afla în timpul liber

O familie de medici a intervenit fără ezitare și a acordat primul ajutor la două accidente rutiere produse în Cluj, deși se afla în timpul liber
| Foto: salajulliber.ro

O familie de medici din Zalău a fost implicată în două intervenții salvatoare, petrecute la diferență de doar câteva zile, ambele în urma unor accidente rutiere produse în Florești, județul Cluj.

Cel mai recent incident a avut loc miercuri, 2 iulie, când dr. Andreea Juncu se întorcea spre Zalău. La ieșirea din localitate, aceasta a observat un pieton accidentat chiar pe trecerea de pietoni și a oprit imediat pentru a acorda ajutor până la sosirea echipajelor medicale, scrie Sălajulliber.ro.

Medicul a povestit că victima era conștientă, însă prezenta mai multe răni și pierderi de sânge, motiv pentru care intervenția rapidă a fost esențială. După câteva minute, bărbatul a fost preluat de ambulanță și transportat la spital pentru îngrijiri de specialitate.

Un episod asemănător s-a petrecut și în urmă cu două zile, pe 30 iunie, când dr. Lucian Juncu, medic rezident chirurg, a intervenit la un accident în care un motociclist a fost lovit de un autoturism, tot în Florești. Acesta a acordat primul ajutor victimei, a ajutat la imobilizarea acesteia și a coordonat primele măsuri până la sosirea salvatorilor. La fața locului se afla și soția sa, Andreea Juncu, cei doi fiind în drum spre o scurtă ieșire de relaxare în momentul producerii accidentului.

Cei doi medici spun că astfel de reacții vin firesc odată cu profesia pe care și-au ales-o și că nu pot rămâne indiferenți atunci când văd persoane rănite, conform sursei citate.

Gesturile lor au fost apreciate atât de martorii prezenți la cele două accidente, cât și de echipajele medicale sosite ulterior la intervenție.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .