De la începutul lunii septembrie până acum, Ucraina și-a luat înapoi 6.000 de kilometri pătrați, din teritoriul cucerit de trupele rusești, susține președintele Volodimir Zelenski, în mesajul său din cursul nopții.
Jertfa eroilor Revoluției de la 1989 a deschis drumul spre libertate și democrație pentru poporul român
Nişte tineri care au stat cu pieptul gol în fața milițienilor au fost împuşcaţi în centrul oraşului Cluj-Napoca acum 32 de ani. Au murit pentru LIBERTATE.
Lupta anti-COVID a adus la nominalizările premiilor Nobel pentru Pace a unei categorii care nu a mai fost nominalizată niciodată în istoria premiilor Nobel: profesioniştii din domeniul sanitar.
Incendiul devastator de la Institutul Matei Balș a izbucnit, vineri dimineață, în jurul orei 5.00. Șase pacienți și-au pierdut viața în urma tragediei, însă bilanțul putea fi mult mai dramatic dacă pompierii nu ar fi intervenit
Partidul AUR a decis să nu valideze mandatul de parlamentar al lui Francisc Tobă, întrucât există "suspiciuni" că acesta ar fi participat la reprimarea Revoluţiei din 1989. Anunțul a fost făcut chiar de liderul AUR, George Simion.
Semi-mitingul AUR organizat marți la Cluj-Napoca, în fața statuii lui Mihai Viteazu s-a lăsat cu amenzi, iar la Timișoara s-a lăsat cu scandal. La comemorarea Revoluției, George Simion a fost huiduit tot la un miting organizat de partidul AUR.
Doi deţinuţi români au ajuns eroi în Italia după ce au salvat o fată de la înec. S-a întâmplat pe o plajă de pe insula Pianosa, unde cei doi lucrau la un hotel pentru a-și scurta perioada de detenție.
FCSB a cucerit Cupa României la fotbal, miercuri seara, după ce a învins-o în finală pe Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, cu scorul de 1-0 (0-0). FCSB şi-a trecut astfel în palmares al 23-lea său trofeu al Cupei României, la meciul de debut al antrenorului Anton Petrea pe banca tehnică.
Recomandări: