Povara de a-i mulțumi pe toți este o boală a sufletului, un fenomen regăsit adesea în vremurile noastre
Trăim o epocă a conectivității, a validării sociale și a presiunii constante de a ne conforma așteptărilor altora. Suntem prinși în această capcană pentru că zi de zi, ceas de ceas, căutăm validare în exteriorul nostru, nu în interior. Într-o lume în care rețelele sociale și cultura performanței domină, tindem să ne măsurăm valoarea prin ochii altora. Credem că validarea celor din jur ne face mai buni și mai performanți. În ciuda acestei nevoi pe care o resimțim, validarea de către ceilalți este aproape imposibilă de obținut. În acest timp frica de a fi respins, sau de a nu fi făcut sufficient, ne împinge să sacrificăm propria autenticitate. În viață, în relațiile dintre noi, trăim permanent cu frica de conflict sau de respingere din partea celorlalți. Iar încercarea de a-i mulțumi pe toți vine, adesea, dintr-un instinct de supraviețuire emoțională. Avem tendința de a evita tensiunile și de a ne conforma, pentru a păstra pacea sau relațiile. Normele sociale ne învață, încă de mici, că trebuie să fim buni, corecți, conformi si de folos tuturor. Să facem doar ceea ce se așteaptă de la noi. O condiționare care uneori ne împiedică să luăm cele mai sănătoase decizii.
În aceste condiții ce este de făcut? Primul pas este să conștientizezi această povară. Întreabă-te: de ce îmi pasă atât de mult ce cred ceilalți? Ce pierd din identitatea mea pentru a câștiga aprobarea lor? Învață să spui „nu” fără vinovăție. Nu poți fi totul pentru toți. Oamenii care te respectă cu adevărat îți vor înțelege limitele. Nimeni nu poate mulțumi pe toată lumea, iar încercarea de a face asta este o rețetă pentru epuizare. Este în regulă să fii imperfect, să faci greșeli și să fii dezaprobat uneori. În loc să te concentrezi pe ce vor ceilalți, întreabă-te ce vrei tu cu adevărat. Viața ta trebuie să fie ghidată de valorile tale, nu de aprobările celorlalți.
Oare de ce nu procedăm cu toții astfel? În general pentru că ne temem să ieșim dintr-un spațiu de siguranță, grevat de confortul dat de obișnuințe, chiar dacă acesta este adesea disfuncțional. Mulți asociază valoarea personală cu ce spun ceilalți, astfel că renunțarea la această dependență pare imposibilă. Într-o lume care asociază succesul prin aprobarea socială, puțini mai rămân din cei care oferă exemplul unei vieți trăite pentru sine. Concluzia mea este aparent destul de simplă, însă dificil de pus în practică - calea spre eliberare începe prin redefinirea relației cu sine. În loc să trăiești pentru ceilalți, întreabă-te - ce-mi face sufletul să simtă emoție, să vibreze? Abia când îți aparții cu adevărat, vei putea dărui și celorlalți dintr-un loc de autenticitate, nu dintr-o povară. Totuși, merită efortul de a-ți asculta sufletul…
