Andrei Marga: În România după 1989 s-au vândut copii, apoi s-au făcut afaceri cu tinere. În 2023, se dezvăluie cruzimea din „azilele groazei”

"Statul actual din țara noastră etalează neajunsuri mereu mai grave, care nu sunt ale vieții obișnuite. Azi, sunt evidente patru avarii", afirmă fostul rector al UBB Cluj şi fostul ministru de Externe şi al Educaţiei, Andrei Marga într-un editorial preluat de 60m.ro.

Prima ține de tratarea subumană a cetățenilor. După 1989, în România s-au vândut copii, mai apoi s-au făcut afaceri cu tinere, în 2020, afacerile s-au extins și la exportarea de „zilieri”, chiar sub „starea de urgenţă”. În 2023, se dezvăluie cruzimea deposedării și jafului la care sunt supuși „bătrâni” în „azile ale groazei”. După ce, în ultima decadă, au ars de vii oameni în cluburi, spitale și alte locuri publice!

Situațiile acestea nu au atras până azi nici măcar nominalizarea vinovaților juridici, politici, morali. S-au dat, în schimb, pedepse, de ochi lumii, unor nevinovați. S-a ajuns la scoaterea de sub penalizare a unora care au fraudat milioane, în vreme ce sărmani care și-au însușit pe ascuns o pâine de pe raft să fie condamnați cu asprime.

Toate acestea au explodat în conștiința publică. Pot însă urma oricând și oriunde în țară noi explozii ale unei subumanizări revoltătoare, ca cea din aceste zile, pentru că s-au accentuat, până la a intra în obișnuințe, nu numai corupția, favoritismul și nepotismul din instituții, ci și scăderea pregătirii și, astfel, a profesionalismului. Acestea, desigur, pe fondul diletantismului administrației.

A doua avarie se regăsește în controlul în creștere al societății de către instituțiile de forță. Noile reglementări, dar și alte indicii atestă că autoritățile ultimilor douăzeci de ani sunt mai preocupate de disciplinarea socială și de împiedicarea rivalilor, decât de rezolvarea problemelor prin lărgirea libertăților, drepturilor și a răspunderilor cetățenești. În România actuală nu s-a găsit linia rezonabilă la distanță de cnutul impunerii de decizii și descompunerea libertății în mofturi. După eforturile de democratizare de după 1989, exercitarea libertăților și drepturilor a trecut sub controale și manipulări din umbră. Eliberarea de securism spre o viață curată, democratică și civilizată mai are de așteptat.

Responsabilii securității statului, ca stat de drept, democratic și social, nu au răspuns nici azi la atacarea de cetățeni, la derapajele neconstituționale de la vârf. La rușinea națională a „protocoalelor de cooperare” justiție, procuratură, servicii secrete s-a răspuns cu repudierea, dar nici acum cu interdicția lor prin lege. Alte rușini s-au depășit prin aceea că asupra lor s-a așternut tăcerea. Cum remarcă istorici europeni, statul român nu a lămurit nici azi rolul serviciilor sale secrete și rămâne în continuitate cu o tradiție dăunătoare.

A treia avarie se exprimă în deficitul bugetar și îndatorarea externă fără precedent. Faptul nu este deloc surprinzător în condițiile unui stat cu privilegii fără seamăn în zilele noastre și obez, ce cultivă vizibil fidelități pe bani și posturi, în fapt, un soi de „patriotism plătit”. Pe de altă parte, regimul actual nu a înregistrat vreo raționalizare a activităților. Decidenții se dovedesc nu doar incapabili de reforme benefice pentru societate, ci gata, în schimb, de strângerea șurubului. Ei caută doar pretextul unor pericole, în interior și în afară, iar, la nevoie, le și inventează. În locul dezvoltării condițiilor lor de viață, aidoma țărilor comparabile, cetățenii țării au parte de incitare a unora contra altora, de privațiuni și restricții într-o țară cu potențial recunoscut.

A patra avarie este incapacitatea asumării de sine și continua sărăcire prin externalizare de competențe. Faptul se constată nu doar în muribunda politică externă a țării, în care „diplomația” se consumă în lamentația „nouă spuneți-ne ce să facem și facem ce se cere, căci suntem în alianță”. În înseși deciziile economice se extind lamentațiile care duc la continua elementarizare a activităților la care cetățenii României sunt chemați – „noi nu mai putem construi autostrăzi, căi ferate și mașini”, „noi nu mai suntem în stare de a crea firme proprii de taxiuri și lanțuri comerciale”, „e mai ieftin să importăm hamei și rapiță sau să concesionăm exploatări de resurse metalifere și energetice” etc.

Dacă observi cu ochi viu viața din alte țări, cu populație mult mai mică, te izbește preocuparea ca proprii cetățeni să realizeze activități tot mai pretențioase, cu valoare adăugată mai mare. România actuală este împinsă azi pe direcția opusă – reducerea la elementar a ceea ce se face cu mintea și brațele propriilor locuitori.

Statul presupune – se poate spune rezumând – respect pentru cetățenie, libertăți și drepturi și suveranitate, reciprocitate în raporturile din societate, legalitate şi legitimare drept condiţii ale funcţionării sale. Ce distinge statul actual din România? Economişti capabili să vadă realitățile argumentează că „statul român nu mai există decât cu numele” – fiind „doar o anexă, o colonie”. Un fost preşedinte îl vedea „stat mafiot”, iar actualul „șef al statului” vorbește de „stat eşuat”. Cetățeni lucizi acuză „autodizolvarea de fapt” a statului propriu pe mâna noilor politruci.

Teza mea este alta, anume, aceea că statul României a fost avariat sub lovituri diverse încasate în ultimele două decenii (vezi A. Marga, Statul actual, Meteor Press, București, 2021). Probele sunt, din nefericire, tot mai numeroase. Sintetizând: deciziile nu mai sunt inspirate de „contract cetățenesc”, ci de o voinţă meschină instalată peste cea a cetățenilor. Ce recunoaștere a valorilor, când formulele cu care se gratulează decidenții între ei – „șoferii”, sau „chelnerii”, sau „secretarii” șefilor, ori „plantații serviciilor” – exprimă fondul? Ce legalitate, când nu contează interesul public, ci impunerea de aberaţii (legile educației, ale justiției, ale digitalizării, ale securității etc.) care împilează cetăţeni și vor trebui înlocuite la prima ocazie? Ce legitimare, când se instalează nu guvernele țării, ci nepriceputele „guverne ale mele”, cu servicii secrete?

Sare în ochi cercul vicios al experienței recente a României. Un ins nepregătit este propulsat în funcţie, acesta împarte posturi publice, precum o proprietate, unor inși care, neavând prin ei înşişi relief, îi ţin isonul. Prin mecanismul, rejectat în democrații, al „desemnărilor personale”, statul de azi a fost pus la dispoziția unor decidenți nepregătiți, săraci în scrupule. Cum spunea Boileau, un nepriceput găseşte adesea alţii şi mai nepricepuți, care să-i ia în seamă inepţiile. Avarierea statului se datorează, în substanță, nepriceperii celor care ajung să decidă, răsturnării ierarhiei firești de valori din instituții şi iresponsabilității.

Știm prea bine că instituțiile joacă rol cheie în viața oamenilor și a unei societăți. Numai că, în România actuală, se discută rareori la modul precis funcționarea instituțiilor și valoarea oamenilor. Se și întreține, ca o plagă, emiterea de păreri vagi, de șuetă, despre instituții și persoane, în locul examinării faptelor și a contribuțiilor aferente. „Părerismul”, “vorbirea ca aflat în treabă” au și devenit noul sport, în locul tot mai decăzutelor sporturi propriu-zise, cum erau, de pildă, handbalul, fotbalul, atletismul din țară! De aceea se și ajunge la a crede că în Constituție figurează regim prezidențial și la a propulsa candidați de relevanță scăzută din generația lor, plagiatori, simple creații ale familiei sau forțelor oculte, inși care nu au construit vreodată ceva. Nici măcar Parlamentul nu mai face o analiză precisă, „disciplina de partid” rău înțeleasă sufocând aproape orice.

Nu-i de mirare astfel că emigrația din România este cea mai mare dintr-o țară a lumii în timp de pace. Se emigrează nu doar din motive economice, ci și din neîncredere în instituții – de la cele alocate dezvoltării, trecând prin sănătate și educație, la justiție și protecție personală. Se emigrează din neîncredere în viitorul de la fața locului.

Pe de altă parte, la plecarea din funcții de conducere se fac autoevaluări de genul „am făcut reforme”, „am obținut aprobarea partenerilor” etc. Nimeni însă nu verifică aceste pretenții. Se și acordă, apoi, după ifose, gratificații. Dar din tot nu rămâne decât lucrul cât mai prost făcut, căci întregul este de la început fals.

Degradarea instituțiilor din România actuală începe cu faptul că nu se vrea și nici nu se știe evalua persoanele. Vorbele goale bazate pe impresii în grup vor să înlocuiască examinarea faptelor. Mai nou, decidenții se recrutează dintre absolvenți modești, încât să nu pericliteze șefi mediocri. Iar, apoi, toți sunt apreciați nu după capacitatea efectivă, ci după funcțiile deținute. Nu mai contează că inșii nu înțeleg statul democratic, că nu sunt în stare să conceapă singuri trei pagini, că nu au alte idei decât ideile șefilor lor, că nu rezolvă ceva în interes public.

Adevărul factual este că statul României actuale este după încasarea de lovituri grele – subminarea constituționalismului, distrugerea legitimării, reclădirea „statului paralel”. Acum el își adaugă o altă lovitură – căutarea obsesivă de pretexte pentru evitarea democratizării. În timp, „vinovații” s-au înmulțit. „Preşedintele” i-a și indicat pe rând într-o antologie a gafelor – „nişte evrei”, „nişte PSD-işti”, „nişte unguri”, desigur și „nişte parlamentari”. Acum alții sunt la rând. Țintele au fost „PSD”, a urmat „UDMR”, în curând vor fi alţii! Potrivit chimiei cunoscute a incapacității de a elabora alternative mai bune pentru cetățeni!

Salvarea? Nu este salvare care să nu treacă prin deşteptare. Soluția este evidentă pentru cetăţeanul care se respectă pe sine. El nu are nevoie de sfaturi complicate. Doar cetăţenii României, fără de care nu se poate rezolva ceva în statul lor, pot curma degradarea.

Nu există rezolvare la avariile statului actual fără a schimba direcţia – spre o democraţie meritocratică. Situația este de luat acum de la rădăcină, schimbând hotărât ocuparea funcțiilor în stat și procedurile prin care se face acesta. Altfel, avarierea înaintează.