Efectul Arafat la Transylvania Open. Mircea Meșter: “Dacă jucătoarele ar avea microfoane la care să cânte, publicul ar avea acces în sală”

Sunt în vizită de lucru la Cluj. Iar în dimineața asta am avut două variante de a-mi petrece ziua.

1. Să vin la TransylvaniaOpen pentru meciurile din prima zi de turneu într-o sală goală, pentru că publicul nu are acces la turneu; 2. Să merg doi kilometri mai departe, la cinema, unde pot să văd Dune mâncând popcorn într-o sală in care sunt și alți necunoscuți.

E corect să închizi accesul publicului la evenimente în vremuri în care în spitale medicii aleg cine trăiești și cine moare în funcție de locurile din ATI. Peste tot, o perioadă. E logic, e uman.

Dar e o tâmpenie profundă să oprești accesul într-o sală imensă în care se stă pe scaune în liniște, cu măști, cu maximum 25% dintre locuri ocupate de oameni care intră intră exclusiv cu certificat verde, iar cei implicați în organizare se testează PCR o dată la doua zile atât timp cât în restaurantul de la parterul BT Arena - literally la 10 pași de aici - există oameni care mănâncă fără măști. Atât timp cât în cinematograf se intră și se stă fără mască. Atat timp cât în biserică se întâmplă evenimentele conform planului.

Ca să înțelegi absurdul situației, dacă jucătoarele ar avea microfoane la care să cânte, publicul ar avea acces în sală. 

E ilogic și nedrept, până la urmă. Nu-mi iese calculul nici măcar pus în Excel, la rece. 

E păcat pentru tot. Pentru că țara asta a ajuns în momentul de acum, în primul rând. Apoi, pentru că oamenii nu văd la treabă jucătoarele astea imense care vin aici. Apoi, pentru că în Cluj rata de vaccinare e una dintre cele mai mari din țară, iar asta ar fi putut să însemne că lucrurile bune pot fi impulsionate și mai mult oferindu-le acces celor cu certificat.

Dar azi începe tenisul. Voi îl vedeți pe televizoare, eu de aici. Nu-i cea mai plăcută atmosferă, e un fel de liniște sufocată în care auzi efectiv cum bâzâie luminile și boxele.

Dar e tenis. Și se întâmplă la noi.