Ovidiu Cîmpean: „Vaccinarea anti-HPV gratuită pentru tinerii între 11 și 26 de ani este deja realitate”. Rata imunizării a crescut cu 50%

Ovidiu Cîmpean: „Vaccinarea anti-HPV gratuită pentru tinerii între 11 și 26 de ani este deja realitate”. Rata imunizării a crescut cu 50%
| Foto: Facebook.com/Ovidiu Cîmpean

Deputatul clujean Ovidiu Cîmpean transmite că s-a împlinit un an de la depunerea primei sale inițiative legislative, proiect care a introdus vaccinarea gratuită anti-HPV pentru tinerii cu vârste între 11 și 26 de ani.

Potrivit liberalului, proiectul a fost depus în 4 martie 2025, de Ziua Internațională de Conștientizare a Infecției cu HPV, și a parcurs toate etapele legislative într-un interval de câteva luni.

A trecut un an de la prima mea inițiativă legislativă. Pe 4 martie 2025, de Ziua Internațională de Conștientizare a Infecției cu HPV, am depus în Parlament un proiect simplu: vaccinarea anti-HPV gratuită pentru tinerii între 11 și 26 de ani”, a transmis deputatul.

Legea, adoptată și aplicată

Conform lui Ovidiu Cîmpean, proiectul a fost votat de Camera Deputaților în luna mai, promulgat în iunie, iar vaccinarea gratuită a început efectiv la 1 octombrie.

Între timp, proiectul a devenit realitate: votat de Camera Deputaților în luna mai; promulgat în iunie; vaccinarea gratuită a început la 1 octombrie. Astăzi vedem deja primele rezultate: rata vaccinării a crescut cu 50%. Pentru mine, acesta este cel mai bun argument că politica poate produce schimbări concrete”, a subliniat Cîmpean.

Deputatul liberal atrage atenția că România are încă una dintre cele mai ridicate rate de mortalitate din Europa cauzate de cancerul de col uterin, boală asociată infecției cu HPV.

România are încă una dintre cele mai ridicate rate de mortalitate din Europa cauzate de cancerul de col uterin. Dar fiecare tânăr vaccinat înseamnă o viață protejată în viitor”, a mai transmis acesta.

La nivel local, la Cluj, demersurile continuă prin intermediul Coaliției „HPV Free City”, descrisă de deputat drept primul parteneriat local din România dedicat prevenirii infecției cu HPV.

Comenteaza