Ponta: Băsescu va ţine cont de votul românilor la parlamentare, nu suntem dictatură sud-americană

Ponta: Băsescu va ţine cont de votul românilor la parlamentare, nu suntem dictatură sud-americană
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat sâmbătă că preşedintele Traian Băsescu va ţine cont de votul românilor la alegerile palramentare în nominalizarea pentru funcţia de premier pe care urmează să o facă.
Adaugă ZCJ.ro ca sursă preferată în Google

"Dacă oamenii votează majoritatea absolută pentru USL, acela este cel mai bun răspuns pentru domnul preşedinte, iar domnia sa sigur va respecta, că doar nu suntem o dictatură sud-americană. Ştiţi, şi Ceauşescu spunea că el ştie mai bine, iar poporul greşeşte. Eu nu cred că domnul Băsescu o să ne spună că poporul a greşit şi el ştie mai bine, că nu are cum să ştie mai bine şi nimeni nu va accepta acest lucru", a menţionat Victor Ponta, sâmbătă, la Suceava citat de mediafax.ro.

Întrebat dacă se aşteaptă ca Traian Băsescu să nu-l nominalizeze în funcţia de premier, Victor Ponta a spus că cel mai bun răspus va fi dat de electorat la alegerile parlamentare.

Ponta a reamintit că mii de oameni au votat, la congresele PSD, PNL şi PC, pentru desemnarea lui ca premier, din partea USL.

Etichete
Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .