Parlamentarii UDMR vor vota împotriva învestirii Guvernului Ponta, au decis grupurile Uniunii

Parlamentarii UDMR vor vota împotriva învestirii Guvernului Ponta, au decis grupurile Uniunii
Preşedintele UDMR, clujeanul Kelemen Hunor, a declarat astăzi după şedinţa grupurilor parlamentare reunite, că Uniunea va vota împotriva învestirii Guvernului Ponta.

"Am avut o şedinţă a grupurilor noastre parlamentare, unde am discutat punctul nostru de vedere faţă de votul de mâine, de învestitură a Guvernului Ponta în Parlament. Poziţia noastră de mâine - vom vota împotriva Guvernului. Suntem în Opoziţie, nu este nevoie de voturile noastre şi poziţia UDMR va fi prezentată mâine, la şedinţa comună a celor două Camere, de domnul vicepreşedinte Borbely", a menţionat liderul UDMR.

Pe de altă parte, acesta a arătat că, la audierea miniştrilor propuşi de premierul desemnat, "în funcţie de prestaţia fiecărui ministru", parlamentarii UDMR vor decide cum vor vota.

"Dar principiul rămâne acelaşi, vom vota împotriva Guvernului şi împotriva celor propuşi pentru funcţia de ministru. Nu spun că nu vor exista excepţii, că, dacă va exista o prestaţie foarte bună, atunci noi nu vom vota pentru", a mai spus Kelemen.

 

Etichete
Comenteaza