Corlăţean, despre sancţiuni după turul I: N-am găsit motive. Preşedinţii secţiilor şi-au făcut datoria

Corlăţean, despre sancţiuni după turul I: N-am găsit motive. Preşedinţii secţiilor şi-au făcut datoria
Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a declarat, vineri, la sediul MAE, întrebat dacă s-au decis sancţiuni în urma organizării votului în străinătate la primul tur de scrutin al prezidenţialelor, că nu a găsit motive, astăzi, şi că preşedinţii birourilor secţiilor de votare şi-au făcut datoria.

"Din acest punct de vedere, am costatat că preşedinţii birourilor secţiilor de votare au fost, toţi, prezenţi, pe toată durata procesului electoral şi şi-au făcut datoria", a afirmat Corlăţean, adăugând că şi diplomaţii din ambasade au fost prezenţi în ziua votului.

"După cum ştiţi, a fost problema, între altele, a retragerii unor reprezentanţi ai partidelor politice. Ceea ce ne interesează acum este punerea în practică a completării componenţei birourilor secţiilor de votare, în termenul indicat, de cinci zile, potrivit deciziei BEC, dar şi punerea la dispoziţie de personal suplimentar. (...) Nu am găsit motive, astăzi, pentru sancţiuni, dar am cerut cu mare fermitate tuturor repezentanţilor MAE să îşi facă datoria şi să se organizeze foarte bine", a spus Corlăţean.

Întrebat despre suplimentarea secţiilor de votare în străinătate, ministrul de Externe a arătat că a avut această discuţie, în cadrul şedinţei Biroului Electoral Central, încă de marţi, privind prevederile legale în acest context, BEC adoptând o hotărâre "care nu confirmă existenţa unei baze juridice, potrivit legii (...) şi nu permite înfiinţarea de noi secţii".

De altfel, Corlăţean a menţionat că, pentru înfiinţarea de noi secţii de votare, este necesară o întreaga procedură, care cuprinde solicitarea aprobării autorităţilor din statul care acreditează, dar şi chestiuni de ordin logistic, practic, personal, securizarea sediului.

"Nu putem bulversa oamenii cu câteva zile înainte de vot, din acest punct de vedere, dar printr-o mai bună organizare şi o utlizare la maximu, a capacităţii logistice evident va creşte numărului celor care doresc să voteze", a explicat Titus Corlăţean.

Despre posibilitatea prelungirii perioadei de votare, Corlăţean a precizat că "dispoziţiile legale sunt foarte clare, iar programul de vot să desfăşoară între orele 7.00 şi 21.00", find vorba despre o decizie a Biroului Electoral Central, fundamentată pe lege.

Titus Corlăţean a mai declarat că MAE va continua să sprijine, în condiţii de neutralitate, procesul electoral, inclusiv în ziua votului, pentru ca instituţia MAE să fie în afara jocurilor politice şi în afara acuzelor politice.

"Este datoria mea, ca ministru de Externe, să apăr imaginea şi prestigiul corpului diplomatic românesc" a mai afirmat ministrul de Externe.

 

Comenteaza