Mircea Geoană vrea un nou UNPR. Se va mai rupe o halcă din PSD?

Mircea Geoană vrea un nou UNPR. Se va mai rupe o halcă din PSD?
Exclus din partid, fostul său lider şi candidat la preşedinţie, Mircea Geoană, îşi anunţă intenţia de a porni o nouă construcţie politică. Social-democraţii clujeni nu-i dau vreo şansă în tentativa de a destabiliza PSD.

„Nu doresc să provoc o ruptură a partidului pe care l-am condus. Dacă însă frica, comoditatea sau complicitatea unora vor face ca PSD să rămână prizonierul aceleiaşi clici corupte şi dictatoriale de la vârful său, atunci voi avea datoria de a chema alături de mine într-un nou proiect politic pe toţi acei oameni integri care cred într-o stânga adevărată, modernă şi europeană, deschis colegilor din PSD, dar şi oamenilor de stânga care se simt nereprezentaţi de actualul PSD şi de clasa politică românească", a anunţat Geoană pe contul său de facebook. El nu a ezitat să invoce sprijinul pe care crede că l-ar mai avea din partea celor care l-au votat în 2009 în competiţia prezidenţială. „Singurul meu interes este să dau milioanelor de români care m-au votat şansa de a fi reprezentaţi de un partid de stânga autentic", a spus fostul şef al Senatului. Potrivit unui senator PSD anonim, citat de stiripesurse.ro, ar exista deja 50 de parlamentari social-democraţi gata în orice moment să-l urmeze pe Geoană.

Liderul PSD Cluj, Remus Lăpuşan, se declară nepreocupat de declaraţiile de intenţii ale fostului său şef politic. „Nu comentez speculaţii, eu sunt preocupat de alte probleme anul acesta. În 2015 trebuie să ne axăm pe administraţia centrală şi locală, să aducem plusvaloare pentru cetăţeni. Dacă vom face acest lucru, noi, ca partid, nu vom avea probleme, dacă nu, sigur că vor apărea tot felul de nemulţumiri. Este treaba liderilor grupurilor parlamentare să asigure stabilitatea guvernului. De rupt partidul în două nici n-are sens să discutăm, nu ştiu care e starea de spirit în rândul parlamentarilor, dar probabil că vor fi unii nemlţumiţi", a afirmat Lăpuşan.

Nici de la nivelul parlamentului lucrurile nu par dramatice pentru PSD. „Domnul Geoană se poate gândi la orice, dar eu nu dau şanse unui asemenea proiect. Am auzit şi eu discuţii printre colegii mei despre tentative de a coagula asemenea mişcări, dar n-aş putea să vă dau vreun nume concret de parlamentar dispus să marşeze la un asemenea proiect. Eu sunt convinsă că vom putea coagula în interiorul PSD o mişcare de înnoire, de modernizare a partidului, cu o mult mai bună selecţie a persoanelor care ar urma să facă parte din leadership, precum şi a celor promovaţi în diverse funcţii", a comentat deputatul Aurelia Cristea.

Nici colegul său, deputatul Cornel Itu, nu crede în amploarea posibilelor plecări din partid. „În etapa actuală e greu de construit un partid nou, de construit structuri în teritoriu. Îl respect pe domnul Geoană ca parlamentar, dar nu-i dau şanse. Nu cred că ar putea lua după dânsul 50 de parlamentari. La nivelul Camerei Deputaţilor, sincer, nu cunosc mai mult de una, două persoane, dar şi acolo e vorba de afinităţi, de supărări, care se pot rezolva prin discuţii. Oricum, nu există nici un pericol la adresa stabilităţii guvernului, am reuşit să coagulăm o majoritate parlamentară de peste 73%, mai mare decât cea de aproximativ 67% pe care am avut-o ca USL. Totul depinde de cum va reuşi preşedintele partidului, guvernul să-şi ţină aproape parlamentarii, atâta timp cât vom fi uniţi, nu vor fi probleme", a apreciat Itu.

Nici fostul strateg-şef al PSD, sociologul Vasile Dâncu, nu-i dă prea multe şanse de succes lui Geoană de a crea un nou UNPR şi apreciază că o asociere a celuilalt celebru exclus din PSD, Marian Vanghelie, îi va duna şi mai mult. „Ceea ce Geoană şi Vanghelie vor să facă are extrem de puţine şanse de reuşită. Milioanele de voturi pe care Geoană le-a luat în 2009 nu mai au nici o relevanţă astăzi. După ce a pierdut alegerile el a rămas cu o încredere de 20%, care s-a păstrat până azi, încredere valorificabilă, însă, doar în interiorul PSD. Geoană îşi doreşte în mod legitim să-şi facă un alt partid, pentru că el n-a plecat de bunăvoie din PSD, a fost exclus, dar asocierea cu Vanghelie îl va face să piardă mult din ce ar putea câştiga dacă ar merge singur, la nivelul imaginii publice nu va fi un succes. Racolarea a 50 de parlamentari e o iluzie. Ca să obţii o asemenea migraţie în masă, trebuie să oferi un proiect care să-i stimuleze să migreze, trebuie să vii cu un proiect viabil, nu cu ceva iluzoriu, or deocamdată Geoană şi Vanghelie nu au argumente pentru aşa ceva. N-are şanse de izbândă, n-are datele necesare ca să repete scenariul UNPR. UNPR a fost o construcţie făcută într-o perioadă de criză, de instabilitate guvernamentală, iar alăturarea la guvernare a fost un argument serios pentru parlamentari să vină lângă ei. În plus, Gabi Oprea avea deja un nucleu de parlamentari împinşi, ca şi el, afară din PSD. În actuala legislatură UNPR a beneficiat și de oamenii PPDD, care s-au trezit în parlament fără lider, fără program, fără orizont şi au fost foarte uşor de racolat", a explicat Dâncu.

 

Comenteaza