Liviu, nu ţi-a ieşit! Tudorel s-a făcut de râs (analiză)

Pretinsul raport al activităţii manageriale de la DNA declamat miercuri seara de ministrul Justiţiei a fost, de fapt, un rechizitoriu, cu acuzaţii luate din presa obedientă puterii, dar neprobate juridic, majoritatea fără legătură cu managementul instituţiei.

Menţionăm că analiza de faţă se bazează exclusiv pe declaraţiile ministrului Justiţiei de miercuri seara, deoarece, până la ora elaborării acestui material, raportul lui Toader nu a fost publicat nicăieri, iar site-ul Ministerului Justiţiei e blocat.

Ministrul Justiţiei a ţinut să facă o delimitare clară între raportul de activitate al DNA, pe care, potrivit legii, îl va prezenta în parlament şi documentul pe care l-a citit „pe diagonală" miercuri seara, în faţa presei, despre care a spus că este un „raport al activităţii manageriale de la DNA".

Cu alte cuvinte, ceea ce se aştepta a fi cuprins în respectivul document era o analiză a performanţelor manageriale ale conducerii instituţiei, în urma căreia să rezulte dacă şefa acesteia (pentru că doar activitatea ei a fost analizată, nicidecum cea a întregii conduceri) a fost un conducător performant sau, mai degrabă, unul care a fost o frână în activitatea instituţiei.

Logica elementară spune că principalul criteriu de analiză a calităţii managementului unei structuri îl reprezintă nivelul de performanţă atins de respectiva structură sub conducerea echipei de management supuse analizei. Or despre realizările sau nerealizările DNA sub comanda Laurei Codruţa Kovesi s-a vorbit extrem de puţin spre deloc. Singurul eşec, e drept, monumental, menţionat a fost cel al tergiversării dosarului Microsoft până dincolo de termenul prescripţiei.

În rest, a fost contestat, cu argumente corecte, modul în care Kovesi a calculat procentul de achitări în dosarele instrumentate de DNA, fără a fi prezentată, însă, cum era firesc, situaţia reală din acest punct de vedere. Legat de rezultatele DNA, ministrul Tudorel Toader a admis că acestea sunt bune, ba chiar a menţionat faptul că sunt apreciate peste hotare, dar a adăugat că performanţele instituţiei „nu trebuie, însă, să protejeze comportamente neconstituţionale, defăimătoare la adresa României, conducătorilor instituţiilor publice".

Că veni vorba de conducători de instituţii publice. Adică a spune despre ocupantul celei de-a doua poziţii în stat că e inculpat, o realitate, se numeşte defăimare? Sau tot defăimare este a-l numi pe preşedintele Camerei Deputaţilor infractor (şi din nou inculpat)? Păi Liviu Dragnea e mândru posesor al unei condamnări penale definitive. Cu alte cuvinte, o instanţă de judecată a decis, fără urmă de tăgadă, că Liviu Dragnea a comis o infracţiune, prin urmare, conform definiţiei din DEX a termenului, Liviu Dragnea e infractor.

A mai facut vorbire Toader despre trei conflicte juridice de natură constituţională (doar două în care Curtea Constituţională a statuat că procurorii DNA au greşit) şi cam asta a fost tot referitor la performanţele instituţiei conduse de Kovesi.

În rest au fost analizate, preponderent, acţiuni, comportamente, atitudini ale Laurei Codruţa Kovesi în, dar mai degrabă în afara exercitării atribuţiilor de serviciu, cum ar fi, spre exemplu, refuzul de a se prezenta la comisia „Sufrageria". Păi acolo a fost chemată, ca persoană privată, pentru a da explicaţii despre o întâlnire privată la care, dacă a luat parte, a făcut-o tot ca persoană privată şi nu în exercitarea atribuţiilor de serviciu. Păi atunci ce legătură are comedia „Sufrageria" cu performanţele manageriale ale lui Kovesi?

Din aceeaşi categorie, acuzaţii fără legătură cu performanţele sale la conducerea DNA, a făcut parte şi imputarea aberantă că „a contestat însăşi Constituţia ţării" pentru că a îndrăznit să prezinte public efectele pe care le va avea o decizie a CCR asupra activităţii procurorilor anticorupţie. Tot aici se înscrie şi reproşul legat de faptul că a contestat (mai ales în străinătate, afectând, vezi Doamne, imaginea României) modificările pe care actuala majoritate încearcă să le aducă legilor justiţiei.

Cu alte cuvinte, ministrul Justiţiei a reintrodus în România comunistoidul delict de opinie. „Potrivit Constituţiei, tuturor legilor în vigoare, procurorul îşi exercită competenţele legale, interpretează, aplică legea, dar opera de legiferare este a legiuitorului", a clamat Tudorel.

Absolut corect! Păi exact asta a făcut procurorul Kovesi, a interpretat modificări legislative. Unde a greşit? Să înţelegem că, în România, cei direct afectaţi de o modificare legislativă n-au dreptul să-şi dea cu părerea, opinia lor nu contează, nu interesează pe nimeni?

Prin reproşul adus unui procuror că şi-a exprimat public opinia despre modificările pe care parlamentul intenţionează să le opereze în legile justiţiei, ministrul Toader a interzis, în egală măsură, profesorilor să comenteze ceva legat de legea educaţiei sau medicilor să emită public vreun sunet despre Legea sănătăţii.

Cât despre aia cu „stricat imaginea României", face parte din pleiada de aberaţii identice din categoria „să ţinem gunoiul sub preş". Păi, atunci când cineva vrea să facă o prostie, e firesc, dacă alte metode de băgat minţile în cap nu dau rezultate, să ceri ajutor solicitând chiar mijloace de coerciţie celor care le posedă şi le pot aplica, pentru a împiedica prostia respectivă.

Toader i-a mai adus câteva acuzaţii mai mult sau mai puţin dovedite: că ar conduce DNA „excesiv de autoritar şi discreţionar" pentru că ar fi pus piedici unui control al Inspecţiei Judiciare, că s-ar implica prea mult în dosare, că ar prioritiza unele dosare şi ar încerca să obţină „condamnări cu orice preţ" (aceasta din urmă doar pe baza unor înregistrări apărute în presă, respinse de Kovesi ca fiind editate), falsificarea transcrierilor unor înregistrări audio sau faptul că nu a luat măsuri împotriva procurorilor acuzaţi fără dovezi de falsificare de probe de către un inculpat.

Dar cireaşa de pe tort, sau, mai degrabă, bomboana pe coliva raportului său, a pus-o Toader când a anunţat, ca la tarabă, mercurialul preţurilor dosarelor întocmite de DNA, DIICOT şi Parchetul General. „Juristul" Tudorel Toader ne-a transmis că pentru domnia sa justiţia nu e altceva decât un „biznis", iar cele trei parchete, nişte SRL-uri care trebuie să genereze profit. „Scump, doamnă, scump, la DIICOT era mai ieftin" a transmis Ministrul Justiţiei.

E foarte adevărat că, în România, lupta împotriva corupţiei dă cu minus. Dar pentru asta poate ar trebui luaţi la întrebări băieţii de la ANAF, să explice de ce nu pun în aplicare sentinţe definitive şi nu recuperează prejudiciile stabilite de instanţele de judecată.

Dar a judeca DNA în termenii unei crâşme de cartier aflată în pragul falimentului („Hai să închidem biznisul ăsta cu anticorupţia că nu-i rentabil, ne costă prea mult şi nu-şi scoate pârleala"), a judeca eficienţa actului de justiţie în termenii unei precupeţe depăşeşte până şi imaginaţia celor mai sceleraţi dictatori de pe planeta asta.

Înainte de a încheia, merită amintit momentul, aproape lacrimogen, în care Tudorel Toader şi-a făcut ferfeniţă toate diplomele care îi atestau calitatea de specialist în ştiinţe juridice. E vorba de povestea începută prin a solicita auditoriului să închidă ochii.

Ce legătură a avut cu subiectul raportului alegaţia despre cei reţinuţi şi ulterior achitaţi sau chiar despre erorile judiciare? Păi astea cad exclusiv în sarcina judecătorilor. Procurorul nu poate reţine pe nimeni mai mult de 24 de ore. Arestul preventiv, arestul la domiciliu sau condamnarea la închisoare sunt decizii care aparţin exclusiv judecătorilor.

Şi apoi câte asemenea situaţii au existat în ultima vreme în România pentru a fi tratate ca un fenomen care a necesitat jelania lui Tudorel? După 1989 s-a aflat despre o singură eroare judiciară, un om care a făcut ani grei de puşcărie pentru omor, ulterior fiind dovedit nevinovat, dar, ghinion, în treaba asta n-a fost implicat DNA-ul lui Kovesi.

Cât despre clienţi celebri ai DNA care au stat în arest preventiv, fiind ulterior achitaţi definitiv, tot un singur exemplu există: Dan Radu Ruşanu, care a şi dat statul în judecată, pe bună dreptate. Dar încă o dată, Ruşanu a fost trimis în arest preventiv de un judecător, nu de un procuror. Şi atunci ce legătură avea acest subiect cu analiza managementului de la DNA?

Există, însă, o întrebare esenţială la care ministrul Justiţiei trebuie să răspundă. Întreg pomelnicul de acuzaţii aduse lui Kovesi, cu excepţia petardei de presă lansată de inculpatul Vlad Cosma, face referire la evenimente din cursul anului trecut.

În fapt, chiar Toader a anunţat că şi-a încheiat evaluarea şi are o concluzie clar conturată încă din toamnă. Păi dacă era convins încă de astă-toamnă că Laura Codruţa Kovesi e un prost manager al DNA, de ce nu a declanşat imediat procedura revocării din funcţie şi a mai lăsat-o încă aproape jumătate de an să facă rău instituţiei?