A început campania electorală. Cum ademeneşte ACL clujenii GALERIE FOTO

A început campania electorală. Cum ademeneşte ACL clujenii GALERIE FOTO
Copreşedinţii Alianţei Creştin Liberale (ACL), Marius Nicoară şi Daniel Buda, au inaugurat în această dimineaţă în mod oficial campania electorală din judeţul Cluj.

La evenimentul de deschidere a campaniei, la care a participat şi senatorul Alin Tişe, reprezentanţii ACL le-au împărţit clujenilor care au trecut pe lângă cortul amplasat în faţa sediului partidului deja clasicele pliante şi pixuri electorale.

Principala nemulţumire a liderilor ACL Cluj a fost legată de racolările de primari făcute de PSD, care au inceput şi la noi în judeţ odată cu trecerea la social-democraţi a primarului din Sânmartin.

Preşedintele interimar al PNL Cluj, senatorul Marius Nicoară, susţine că pentru trecerea la PSD, primarului din Sânmartin, Ioan Hârtan, i-au fost promişi 800.000 lei pentru repararea drumurilor din comună. De asemenea, Nicoară a mai afirmat că primarului Bonţidei, Emil Cărhat, i-a fost promis un milion de lei pentru şcoala din comună, însă spune că acesta nu a cedat presiunii.

La rândul său, europarlamentarul Daniel Buda s-a plâns că şi asupra primarilor democraţi-liberali se exercită acelaşi fel de presiuni din partea PSD, prin mită şi şantaj, în special în zona Turda - Câmpia-Turzii.

Cei doi liberali au evitat să cuantifice un target concret pe care şi l-au fixat pentru alegerile prezidenţiale. Nicoară a declarat doar că o să câştige alegerile în judeţ, în vreme de Daniel Buda a afirmat că "ACL va obţine un rezultat mult peste PSD".

Comenteaza