ALEGERI LA CLUJ. La iarbă verde în ziua alegerilor

ALEGERI LA CLUJ. La iarbă verde în ziua alegerilor
Vremea caldă de vară i-a scos pe clujeni din casă...la iarbă verde. Cei mai mulţi au spus că vor vota seara, după ce se lasă răcoarea.

Clujenii au profitat de vremea frumoasă de afară şi au ales să îşi petreacă ziua alegerilor la picnic, în pădurea Făget sau la plajă, pe malul Someşului, urmând ca o parte dintre ei să se îndrepte către secţiile de votare, mai spre seară, după ce se lasă răcoarea.

Dacă pensionarii au promis că vor merge la urne fiindcă este dreptul lor şi aşa trebuie procedat, tinerii sunt mult mai reticenţi atunci când vine vorba de alegeri. Pe scurt, cei mai mulţi nu doresc să meargă la vot pe motiv că sunt dezamăgiţi de candidaţi. Alţii nici măcar nu ştiu cine se află pe listele europarlamentare.

"Am mers cred că în ultimii 50 de ani, de fiecare dată la vot. Aşa trebuie, să mergem să profităm de dreptul ăsta pe care îl avem", a spus o pensionară venită la pădure cu familia.

„Nu cred că am cu cine să votez. Aş fi mers la vot dacă nu îl scoteau pe Cernea de la europarlamentare, dar aşa, chiar nu cred că are rost", a spus un tânăr care se relaxa pe malul Someşului.

Urnele s-au închis la ora 21.

 

Comenteaza