Alexandru Cordoș (PSD): "Se poate mult mai bine!” (P)

Alexandru Cordoș (PSD): "Se poate mult mai bine!” (P)

Este clar că în ultimii 20 de ani ai administrației Boc-Tișe Clujul s-a ”mișcat”, însă din păcate s-a mișcat mult prea puțin. Clujul a cunoscut o explozie demografică consistentă dar administrația a rămas repetentă la oferta în educație, sistemul medical și infrastructură. Nici din punct de vedere al dezvoltării urbane, Clujul nu se ridică la înălțimea așteptărilor!

Dacă ne oprim punctual la capitolul educație, în ultimii 20 de ani nu s-a ridicat nicio creșă, grădiniță sau școală, în condițiile în care Clujul este recunoscut pentru oferta generoasă la nivelul învățământului universitar. Pentru a păstra tinerii în Cluj, pentru a susține educația și a onora oferta generoasă a universităților clujene, este foarte important ca învățământul preuniversitar să fie principalul factor care livrează tinerilor minimul necesar pentru performanță: infrastructură educațională, calitatea actului educațional și siguranța. Am convingerea că măcar parțial, aceste deficiențe puteau fi rezolvate, dacă exista dorință, sau mai ales voință.

Clujul atrage tinerii din Transilvania, și ceea ce este important este faptul că Clujul are nevoie de ei, de pregătirea loc, în condițiile în care se știe că forța de muncă este o mare problemă la nivelul întregii țări. Pentru a păstra nivelul exigențelor tinerilor, Clujul ar fi trebuit să ofere deja soluții pentru ”adoptarea” lor. Din păcate, și aici administrația locală din ultimii 20 de ani a rămas repetentă. S-a încercat o soluție prin cartierul Lomb sau celebrul Cartierul Tineretului, dar ambele proiecte sunt acum doar maculatură pierdută în birourile primăriei. Tinerii au acces acum la o ofertă imobiliară mult prea scumpă pentru ceea ce oferă salariul mediu la nivelul județului Cluj, chiar și al municipiului Clu-Napoca. Ceea ce este agravant, este faptul că primăria încă se află în proces cu partenerii din asocierea public-privată ”Cartierul Tineretului”, încercând să recupereze cele 200 de ha blocate. Proiectul acesta, dacă ar fi fost implementat, ar fi fost o soluție pentru tinerii fără perspectiva unor venituri care să le permită credite bancare foarte greu de asumat și îndeplinit. Eu sunt convins că o administrație nouă, social-democrată, cu Aurelia Cristea în calitate de primar, ar rezolva prin soluții certe, pe care ea le-a prezentat în campanie, problematica prețurilor prohibitive existente la nivel locativ.

Un alt neajuns al Clujului, este lipsa infrastructurii pentru un act cultural de calibrul pe care-l poate propune Clujul. Prin ceea ce are de oferit la acest moment Cluj-Napoca, două teatre naționale, două opere naționale, filarmonică, muzee, artiști și creatori de artă, o academia de muzică, o facultate de teatru și film și o disciplină academică la nivelul perfecționării în arta fotografică, am convingerea că titulatura de ”Cluj-Napoca, Capitală Europeană a culturii”, nu este decât o chestiune de timp. Degeaba le avem pe toate acestea dacă Filarmonica se strecoară în programul altor instituții pentru a putea presta, dacă artiștii nu au un spațiu adecvat pentru a-și expune creația, un spațiu destinat exclusiv Filarmonicii Cluj și pentru activități de expoziție fiind doar un deziderat verbal, o asumare fără soluții. La nivelul administrației locale și județene, din nou se poate observa o lipsă de consistență în conservarea patrimoniului local și județean, fiind puși în situația de închide muzee până la găsirea unor soluții pentru relocarea lor. Dreptul la preempțiune pentru păstrarea clădirilor din patrimoniu este doar o legendă urbană fără aplicabilitate, din nou rezultata fiind dezinteresul administrației actuale pentru salvarea și conservarea clădirilor de patrimoniu. Dovada că dacă se dorește atunci se și poate este salvarea Muzeului Octavian Goga de la Ciucea. Cu o conducere social-democrată la nivelul Primăriei Cluj-Napoca și a Consiliului Județean Cluj, aceste deziderate ar deveni o prioritate în mandatul administrativ local 2024-2028.

Sunt Alexandru Cordoș și susțin cu convingere că la Cluj-Napoca și la nivelul județului Cluj, se poate mult mai bine! Avem cu toții șansa de a ne schimba viitorul, începând cu viitorul imediat. Prezența vot pe 9 iunie este mai mult decât o obligație civică. Prezența la vot pe 9 iunie este dovada responsabilității și a asumării pentru ceea ce vom preda, pentru un alt nivel al bunăstării, generațiilor viitoare.

Echipa Partidului Social Democrat este soluția pentru un Cluj și Cluj-Napoca mai bun, mai generos, mai primitor și mai sigur!     

Publicat de NEWS PORTAL SRL la comanda Partidului Social Democrat – Organizația Județeană Cluj, Cod mandatar financiar: 21240002
Comenteaza