Alianţa DA renaşte la Cluj ca să dea judeţul pe mâna lui Seplecan

Alianţa DA renaşte la Cluj ca să dea judeţul pe mâna lui Seplecan
Marius Nicoară a recuperat conducerea liberalilor clujeni şi a bătut palma cu şeful PDL Cluj, proaspătul europarlamentar Daniel Buda, să-l pună pe Mihai Seplecan în fruntea Consiliului Judeţean.

Locţiitorul lui Horea Uioreanu în fruntea judeţului Cluj va fi Mihai Seplecan, aşa au decis Marius Nicoară şi Daniel Buda, liderii locali ai proaspăt renăscutei alianţe dintre PNL şi PDL. Alianţa liberalilor cu PSD a fost ruptă, vicepreşedintele social-democrat al Consiliului Judeţean (CJ), Ioan Oleleu, va fi debarcat din funcţie şi câştigătorii detaşaţi ai alegerilor de duminică vor fi trimişi în opoziţie, la nivelul judeţului.

Întrunită sâmbătă dimineaţă, Delegaţia Permanentă a PNL Cluj a aprobat noua alianţă în CJ cu PDL şi, cu o majoritate covârşitoare (115 voturi „pentru" şi doar trei „împotrivă"), a decis că Mihai Seplecan va fi candidatul PNL pentru funcţia de vicepreşedinte cu atribuţii de preşedinte al CJ. Numai că, pentru asta, era nevoie ca, în prealabil, să fie debarcat unul dintre cei doi vicepreşedinţi aflaţi în funcţie, Ioan Oleleu - PSD, sau Vakar Istvan - UDMR. În primă instanţă, intenţia liberalilor a fost de a obţine cea mai largă majoritate posibilă, PNL-PSD-PDL, cel sacrificat urmând a fi omul UDMR. Astfel Vakar ar fi fost înlocuit de Seplecan, acesta din urmă ar fi primit apoi, interimar, atribuţiile de preşedinte, iar atribuţiile sale de vicepreşedinte ar fi fost preluate, tot cu titlu interimar, de un membru PDL. Numai că acest scenariu a întâmpinat atât adversitatea PSD, care nu dorea să colaboreze cu democrat-liberalii, cât şi a „portocaliilor", care nu doreau să rişte să supere UDMR, care ar fi putut să-i lase majoritatea lui Emil Boc din Consiliul Local la mâna liberalilor. Or Boc tocmai se opusese alierii cu liberalii la nivelul municipiului, deşi în acest fel ar fi obţinut majoritatea calificată, care i-a lipsit în câteva momente importante, cu atât mai mult cu cât liberalii ar fi revendicat în schimb o funcţie de viceprimar. Aşa că, în cele din urmă, noua majoritate din CJ va fi formată din PNL, PDL şi UDMR, cu Mihai Seplecan exercitând atribuţile de preşedinte şi Vakar Istvan şi, probabil, Alexandru Coroian, acesta din urmă cu titlu interimar, pe cele de vicepreşedinţi.

Anunţul acestei înţelegeri a fost făcut public de Marius Nicoară, proaspăt numit de la Bucureşti preşedinte interimar al PNL Cluj, şi de şeful PDL Cluj, proaspătul eurodeputat Daniel Buda, după ce în prealabil obţinuseră agrementul liderului UDMR Cluj, deputatul Mate Andras Levente. „Am ajuns la o înţelegere cu PDL, astfel încât domniile lor vor susţine alegerea candidatului nostru, Mihai Seplecan, în funcţia de preşedinte interimar al CJ, în vreme ce PDL va avea un vicepreşedinte interimar. În acest fel vom debloca activitatea din CJ, unde sunt teancuri de documente blocate pentru că până acum n-a existat majoritatea calificată de 24 de voturi", a explicat Nicoară. „Mă bucur că de la Cluj începe normalitatea în politică, am luat o decizie în interesul cetăţenilor judeţului, pentru că erau multe proiecte blocate la nivelul CJ. Tehnic, în proxima şedinţă a CJ vom vota înlocuirea din funcţie a domnului vicepreşedinte Ioan Olelelu cu Mihai Seplecan, după care pe acesta îl vom avansa preşedinte interimar, iar în locul său, PDL va nominaliza un vicepreşedinte interimar, al cărui nume nu l-am decis încă", a adăugat Buda. Prezent la eveniment, vicepreşedintele PNL, europarlamentarul Norica Nicolai, a explicat noua mişcare politică a liberalilor clujeni prin necesitatea de a limita la maxim pierderile de imagine suferite de Cluj după noul scandal de corupţie la nivel înalt din administraţia locală. „Important era să deblocăm rapid situaţia din CJ, pentru că evenimentele din ultimele zile au generat o situaţie neplăcută pentru liberali, dar şi pentru clujeni. Ne dorim Clujul, capitală culturală europeană în 2020 şi nu vrem ca astfel de chestiuni să influenţeze luarea deciziei", a explicat Nicolai.

Nicoară a fost solicitat să explice cum a fost posibil ca fostul său şofer să ajungă să conducă judeţul Cluj. „Chiar doream să explic asta cu şoferul: Mihai Seplecan n-a fost şoferul, a fost consilierul meu. El fusese consilierul unui deputat de la un alt partid (Petru Călian, PRM - n.red.) şi a venit la mine tot consilier, când eram preşedintele CJ. Mihai Seplecan a acumulat extrem de multă experienţă, a învăţat enorm, a fost lângă mine când au venit Nokia, Emerson, a văzut cum se negociază, cum se aduc investitori în judeţ. Nu vreau să exagerez dar nu există nici un politician să cunoască atât de bine judeţul ca Seplecan, cunoaşte toţi primarii, indiferent de partid, le cunoaşte problemele, iar un preşedinte de CJ trebuie să fi luat la pas tot judeţul, aşa cum a făcut-o Seplecan. E un tânăr extrem de muncitor care merită să avanseze pe o asemenea funcţie", l-a lăudat Nicoară. „Noi am convenit să susţinem candidatul PNL pentru preşedinţia interimară, e problema domniilor lor pe cine doresc să desemneze", s-a limitat să comenteze Buda.

Seplecan nu vrea să spună ce proiecte are pentru judeţ, dar susţine că din noua funcţie vrea să dea un semnal de unitate. „În primul rând vreau să le mulţumesc colegilor care mi-au acordat această încredere. Vreau să transmit un semnal de unitate, multă sănătate şi linişte domnului Uioreanu, să ştie că suntem alături de dânsul în aceste momente grele prin care trece. Despre funcţia de preşedinte interimar nu vreau să spun nimic până nu voi fi votat, pentru că am mai fost desemnat candidat de deputat şi n-am mai candidat. Trebuie să înţeleagă şi PSD şi Nelu Oleleu, împreună cu care, acum doi ani, alături de Sandu Cordoş, Bogdan Costea şi Rareş Pop, am făcut împreună 80% din protocoalele USL, că alianţele politice se schimbă, nu e nimic personal, sunt chestiuni pur politice. Sper ca totul să fie spre binele clujenilor. Dacă voi fi ales în acea funcţie, nu vreau să schimb pe nimeni, vreau să dau un semnal de unitate. Vreau să-i mulţumesc foarte mult domnului Marius Nicoară, pentru că am învăţat foarte mult alături de dânsul", a spus Seplecan.

Ioan Oleleu are un singur reproş la adresa liberalilor: că l-au lucrat pe la spate, dar îi acuză de lipsă de loialitate faţă de colegul lor de partid aflat în spatele gratiilor. Oleleu mai face referire la lege, care spune că înlocuirea din funcţie a unui vicepreşedinte de CJ trebuie motivată profesional şi nu doar prin schimbarea structurii politice a majorităţii din consiliu, sugerând că ar putea contesta în instanţă votul de demitere. „Personal n-am nici o problemă, am mai spus că nu mă cramponez de funcţii, dar vreau să subliniez două chestiuni: în primul rând, mare atenţie la respectarea legislaţiei în vigoare privind anumite schimbări din funcţii, pentru că, în cazul nerespectării legii, există riscul continuării actualului blocaj din CJ; în al doilea rând, important este să se discute problemele judeţului şi să se găsească modurile de rezolvare a lor. În rest foarte mulţi se văd preşedinţi interimari până nici n-au trecut primele momente de la evenimentele care au şocat Clujul. Nu mă aşteptam ca tocmai colegii de partid ai preşedintelui CJ să discute în secunda doi de funcţii. Normal era să discutăm problemele punctuale ale judeţului, să găsim soluţii să depăşim acest blocaj, dar ei găsesc de cuviinţă să discute de funcţii care nici măcar nu există. Nu există funcţia de preşedinte interimar, există vicepreşedinte cu atribuţii interimare de preşedinte. Normal era ca liberalii să discute mai întâi cu actualii aliaţi, nu să se întâlnească pe la colţuri cu ceilalţi. Trebuia să discute bărbăteşte, cu cărţile pe faţă, să rezolvăm problemele judeţului, să unim acest consiliu dezbinat în momentul de faţă", a comentat Oleleu.

Liderul grupului social-democrat din CJ, preşedintele PSD Cluj Remus Lăpuşan, spune că liberalii şi democrat-liberalii demonstrează că sunt interesaţi doar de ciolan. „Cred că cei din PDL şi PNL, dacă voiau cu adevărat să facă ceva constructiv pentru clujeni, veneau să discutăm împreună cum ducem mai departe marile proiecte ale judeţului, or ei au demonstrat că sunt interesaţi doar de ciolan. A fost Bica, a fost Apostu, a venit Uioreanu, acum vrea Seplecan, s-au reunit în aceeaşi echipă colegii de la Nana Club. Le atrag atenţia, indiferent ce vor să facă, să respecte legislaţia. În ce priveşte organizaţia PSD, suntem foarte liniştiţi, am câştigat alegerile, suntem cel mai puternic partid din judeţ şi ştim ce avem de făcut, vom câştiga şi alegerile din toamnă. Ei au nişte temeri, de asta fac ce fac", a spus Lăpuşan.

În ce îl priveşte, Vakar Istvan nu are o problemă să fie „vicele" lui Seplecan. „Cum am mai spus, într-o alianţă PNL-PDL ei au 19 voturi şi au nevoie de cele cinci ale UDMR pentru majoritatea calificată. Nu e vorba de supărare, dar instituţia trebuie să funcţioneze. În rest, pe ce interese are comunitatea pe care o reprezint, pot lucra cu oricine", a afirmat Vakar.

 

Comenteaza