Alt proiect UDMR în sertarul de tacite al Senatului: folosirea limbii maghiare în mai multe localităţi

Alt proiect UDMR în sertarul de tacite al Senatului: folosirea limbii maghiare în mai multe localităţi
| Foto: Mediafax - Balazs Attila

Autonomia Ţinutului Secuiesc nu este singurul proiect ţinut la sertar, şi adoptat tacit, în una dintre camerele Parlamentului. Iniţiativa ce prevede că în unităţile administrativ-teritoriale unde cetăţeni ai minorităţilor naţionale au o pondere de peste 20%, autorităţile au obligaţia de a asigura folosirea limbii minorităţii, a fost adoptată tacit de Senat. Proiectul nu a primit raport de la comisie.

Un alt proiect al UDMR iese din sertarul de iniţiative nedezbătute de Senat şi adoptate din cauză că a exprirat termenul de dezbatere. Proiectul prevede că în unităţile administrativ-teritoriale unde cetăţeni ai minorităţilor naţionale au o pondere de peste 20%, autorităţile au obligaţia să asigure în raport cu aceştia folosirea limbii minorităţii.

Iniţiativa care modifică Codul Adminstrativ a fost depusă de UDMR din octombrie 2019 şi a primit aviz negativ de la comisia pentru muncă, pe 10 martie, dar aviz pozitiv de la comisia juridică, pe 30 martie. Senatul a adoptat tacit propunerea pe 8 aprilie şi a fost trimisă la Camera Deputaţilor, for decizional. 

Senatorul Daniel Fenechiu, membru în comisia juridică, spune că o problemă ar fi apărut la comisia de raport, unde nu s-a emis raportul. Preşedintele comisiei este Florin Cârciumaru, membru PSD.

„Vă uitaţi în raport, e vot cu majoritate, era aviz, nu era raport. Comisia de raport era comisia de administraţie, preşedinte Cârciumaru, care înţeleg că nu a emis raportul, ăsta e motivul pentru care nu există raportul, a fost adoptată tacit iniţiativa”, a precizat Daniel Fenechiu, senator PNL, transmite Mediafax.

Comenteaza