Amendă, în loc de închisoare, pentru evaziune fiscală. Ce condiții trebuie să îndeplinească inculpații

Amendă,  în loc de închisoare,  pentru  evaziune fiscală.  Ce condiții trebuie să îndeplinească inculpații
| Foto: profit.ro

Proiectul care modifică Legea de prevenire şi combatere a evaziunii fiscale, adoptat de Camera Deputaților. USR vrea să îl atace la Curtea Constituţională.

Proiectul care modifică Legea de prevenire şi combatere a evaziunii fiscale stabilește că se poate aplica pedeapsa cu amendă şi nu închisoare în cazul persoanelor acuzate de evaziune fiscală până la 100.000 de euro care achită integral prejudiciul.

S-au înregistrat 195 voturi pentru, 72 împotrivă şi 19 abţineri. USR a anunţat că strânge semnături pentru a ataca legea la Curtea Constituţională.

În 19 decembrie 2018, legea a fost adoptată de Camera Deputaţilor, iar în data de 21 decembrie 2018 deputaţi din PNL, PMP şi USR au sesizat Curtea Constituţională care a decis, prin Decizia nr.147/2019, să accepte obiecţiunile de neconstituţionalitate.

Guvernul a transmis că nu susţine proiectul. La reexaminarea legii, ca urmare a deciziei CCR, deputaţii au adoptat unele amendamente, introducând pedeapsa amenzii, alternativ cu pedeapsa cu închisoarea, în cazul unor infracţiuni de evaziune fiscală.

Astfel, potrivit celor adoptate, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi sau cu amendă stabilirea cu rea credinţă de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor, având ca rezultat obţinerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat, ori compensări datorate bugetului general consolidat. Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi sau cu amendă asocierea în vederea săvârşirii acestor fapte.

De asemenea, "constituie infracţiuni de evaziune fiscală şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 8 ani şi interzicerea unor drepturi, sau cu amendă, următoarele fapte săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale: a) ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile; b) omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile sau în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate; c) evidenţierea în actele contabile sau în alte documente legale a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale sau evidenţierea altor operaţiuni fictive; d) alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale sau alte mijloace de stocare a datelor; e) executarea de evidenţe contabile duble, folosind înscrisuri sau alte mijloace de stocare a datelor; f) sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale, prin nedeclararea, declararea fictivă sau declararea inexactă cu privire la sediile principale sau secundare ale persoanelor verificate; g) substituirea, degradarea sau înstrăinarea de către debitor ori de către terţe persoane a bunurilor sechestrate în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală şi ale Codului de procedură penală".

În cazul săvârşirii unor astfel de infracţiuni de evaziune fiscală, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii prejudiciul cauzat este acoperit integral, iar valoarea acestuia nu depăşeşte 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se poate aplica pedeapsa cu amendă. Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se aplică pedeapsa cu amenda, au stabilit deputaţii.

În cazul săvârşirii uneia dintre aceste infracţiuni, prevăzute anterior, "dacă în cursul urmăririi penale sau în cursul judecăţii, până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive, prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile este acoperit integral, fapta nu se mai pedepseşte, făcându-se aplicarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. h) din Legea nr.135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările şi completările ulterioare". Aceste dispoziţii se aplică tuturor inculpaţilor chiar dacă nu au contribuit la acoperirea prejudiciului, se mai arată în textul adoptat.

"Proiectul îi avantajează pe toţi evazioniştii, inclusiv cei care fură milioane de euro. Vor avea cazierul curat. E o mizerie acest proiect. Vom contesta la CCR. Invit partidele să-şi pună semnătura pe contestaţia la CCR", a spus deputatul Stelian Ion.

Camera Deputaţilor este for decizional.

Comenteaza