Aurelia Cristea, candidat USL la Consiliul Judeţean Cluj: “Politica este locul din care se pot face schimbări”

Aurelia Cristea, candidat USL la Consiliul Judeţean Cluj: “Politica este locul din care se pot face schimbări”
Aurelia Cristea s-a născut în 1968, este clujeancă şi mama a două fete. Are o expertiză bogată în domeniul asigurărilor şi în management, este membru PSD de 15 ani şi totodată vicepreşedinte al PSD Cluj. A fost timp de 4 ani membru al Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor. Candidează la alegerile locale pe listele USL pentru un post de consilier judeţean.

De ce aţi ales să faceţi politică?
Pentru că politica este locul din care se pot face schimbări. În ciuda a ceea ce se spune despre politicieni şi politică, trebuie să fim conştienţi că altă cale democratică nu există deocamdată. De mic copil m-a fascinat istoria şi implicit evoluţia politicii ca ştiinţă şi profesie. Sunt conştientă de imaginea controversată pe care o au politicienii în ochii şi mintea publicului. Dar cum spuneam, dacă locul din care se pot face schimbări în societate este politica, atunci cred că şi această percepţie despre politică şi politicieni se poate ameliora. Prezenţa mea în politică vreau să fie un argument în acest sens. Am ales PSD acum 15 ani pentru că ştiu ce înseamnă lipsa mijloacelor, situaţia materială precară şi cred că avem nevoie de solidaritate socială, de distribuirea corectă şi echitabilă către cetăţeni a resurselor naţionale.

Cum se împacă profesia dumneavoastră cu politica?
Fiind expert în domeniul asigurărilor, consultant pentru mari companii în acest domeniu, asta implică un permanent contact cu oamenii, un dialog continuu cu aceştia. Am lucrat în comerţ, în turism şi în ultimii 15 ani în asigurări. Aşa am ajuns până în poziţia de membru în Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, funcţie asimilată celei de secretar de stat. Deci, în profesie am atins trepte înalte ale carierei.
Profesia este pentru mine un element important de sprijin în cariera politică. Nu poţi să faci politică adevărată fără să fi avut în prealabil o carieră profesională adevărată. Eu sunt foarte atentă şi recomand absolut tuturor cetăţenilor să se uite la cariera profesională a unui politician, la ceea ce a făcut el înainte de a aspira la funcţii publice. Cariera profesională trebuie să fie principalul argument al unui om care la un moment dat se hotărăşte să intre în viaţa publică.

Candidaţi pentru un post de consilier în Consiliul Judeţean Cluj. Care este miza?
În decursul activităţii profesionale, am urmat natural treptele dezvoltării profesionale şi cred că nici în politică nu trebuie să mă abat de la acest principiu. Este prima candidatură pentru o demnitate publică şi consider că pe măsura viitoarelor rezultate îmi voi putea construi şi un proiect politic mai consistent.
Cred că în acest moment pot reprezenta clujenii în administraţia judeţeană cu nişte proiecte şi propuneri concrete în vederea dezvoltării Clujului. În agenda mea politică spectacolul politic lasă loc acţiunii politice!
Dezvoltarea infrastructurii, construirea unor facilităţi "Park & Ride", care contribuie la descongestionarea circulaţiei în municipiul Cluj-Napoca, promovarea unui turism integrat şi soluţionarea locurilor de muncă pentru resursa intelectuală universitară a Clujului sunt doar câteva dintre proiectele pe care le propun clujenilor.

Candidez şi pentru că sunt parte a proiectului numit Uniunea Social Liberală şi pentru că îmi doresc ca dl. Horea Uioreanu să fie preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, iar dl. Marius Nicoară primar al municipiului Cluj-Napoca. Sunt parte a echipei lui Horea Uioreanu la Consiliul Judeţean, iar ca cetăţean al municipiului Cluj-Napoca, mă simt parte a echipei lui Marius Nicoară pentru câştigarea postului de primar al oraşului.
Sper că cei care vor câştiga prin alegerea echipei USL să fie cetăţenii, din judeţ, dar şi din municipiul Cluj-Napoca.

Cum apreciaţi activitatea noului cabinet Ponta?

Este prematur să emitem judecăţi în privinţa activităţii noului cabinet, însă consider că actualul premier are numeroase calităţi pentru a conduce eficient şi transparent România.Desigur că sarcina noului executiv nu este una tocmai uşoară în condiţiile guvernărilor mediocre din ultimii ani, dar şi datorită contextului extern.
Asupra actualei echipe ministeriale nu planează suspiciuni de corupţie, iar CV-urile multor miniştri sunt de-a dreptul impresionante. Cred că este o echipă matură şi responsabilă, ce poate gestiona eficient România în aceste şase luni şi sunt sigură că va asigura corespunzător desfăşurarea alegerilor locale şi parlamentare.

Facilităţi "Park & Ride" pentru un Cluj curat şi descongestionat

Diminuarea ambuteiajelor, reducerea accidentelor rutiere, micşorarea duratei deplasării în oraş, reducerea poluării şi a consumului de carburanţi sunt deziderate la care consider că numeroşi cetăţenii ai urbei noastre, cât şi administraţia locală trebuie să reflecteze. Reţete de descongestionare a traficului există, însă trebuie explicate.

Una dintre aceste reţete este ideea de "Park & Ride", sistem ce contribuie la funcţionalitatea (mobilitate rutieră) oricărui oraş supus fluxului modernizator şi tehnologic. Conceptul "Park & Ride" înseamnă "parchează şi continuă", termenul constând în amenajarea unor parcări (etajate, subterane ori clasice) la principalele intrări ale unui oraş, pentru autovehicule şi construirea de rastele pentru biciclete, amenajarea de staţii de metrou, tren (autobuz, troleibuz - în cazul municipiului Cluj-Napoca).

Din aceste puncte de parcare, staţionare, populaţia poate să se deplaseze spre oraş cu mijlocul de transport în comun, evitând ambuteiajele şi contribuind la descongestionarea traficului. "Park & Ride" soluţionează în mod eficient nevoile de deplasare ale cetăţeanului (elimină stresul deplasării într-un oraş aglomerat), dar şi o parte din dificultăţile traficului urban. În aceste parcări turiştii pot beneficia de birouri de informare, pliante, afişe, acces la toaletă.

Introducerea unor astfel de parcări poate fi corelată cu pietonarea unor străzi din centrul oraşului ce pot deveni atracţii turistice. Sistemul şi-a demonstrat utilitatea, bucurându-se de o largă răspândire şi un mare succes, în special în Occident. În Viena există opt facilităţi, cu un cost de doar 3 euro putându-se trece din zona centurii Vienei foarte uşor de la autoturismul personal la mijloacele de transport public din capitala austriacă. Tariful de parcare poate fi inclus în biletul de transport în comun. În acest parteneriat importantă este stabilirea unui sistem de transport public integrat din punct de vedere tarifar (un singur titlu de transport pentru toate mijloacele de transport public).

Este adevărat că aceste parcări necesită investiţii masive atât pentru extinderea infrastructurii, cât şi pentru construcţia propriu zisă a staţiilor "Park & Ride", iar apoi achiziţionarea vehiculelor necesare de legătură între parcări şi oraş. Un astfel de proiect corelat cu finalizarea centurilor ocolitoare ale Clujului poate transforma urbea noastră într-o mică Vienă.

 

Comenteaza