Avram Gal își anunță revenirea în PSD. Tocmai a fost achitat într-un dosar de corupție

Avram Gal își anunță revenirea în PSD. Tocmai a fost achitat într-un dosar de corupție
| Foto: Facebook.com/Avram Gal

Patronul restaurantului Transilvania Steakhouse, Avram Gal, și-a anunțat revenirea în politică, la o zi după ce Curtea de Apel București l-a achitat definitiv într-un dosar de trafic de influență, fiind declarat nevinovat.

Inițial, Tribunalul București îl condamnase la cinci ani de închisoare cu executare.

Dragi cetățeni ai municipiului Câmpia Turzii, după cum am promis atunci, m-am autosuspendat din toate funcțiile politice până la soluționarea situației în care am fost implicat fără voia mea. Joi, 29.11.2024, Curtea de Apel București m-a achitat definitiv și m-a declarat nevinovat de acuzațiile aduse.

Ca atare, astăzi (sâmbătă - n.red.) depun la Biroul județean Cluj a organizației PSD cererea prin care anulez autosuspendarea și revin alături de colegii din echipa de conducere a PSD Câmpia Turzii pentru a munci alături de aceștia, cu scopul de a asigura progresul și prosperitatea cetățenilor orașului pe care îl iubesc. Doamne-ajută tuturor!”, a transmis Avram Gal pe Facebook.

Reamintim faptul că Tribunalul București l-a condamnat, în data de 16 februarie 2024, pe Gal Avram Marius, patronul restaurantului Transylvania Steak House și candidat anunțat pentru funcția de primar la Câmpia Turzii, la cinci ani de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

Gal Avram Marius este un politician clujean, fost consilier al lui Ben Oni Ardelean, lider PNL. Avram Gal a mai fost consilier al ministrului liberal al Dezvoltării, Ion Ştefan, al fostului ministru PSD al Apărării, Sorin Leş şi al fostului ministrul PNL de Interne, Cristian David. Avram Gal deține faimosul restaurant Transylvania Steakhouse din Cluj-Napoca. Localul  a devenit faimos prin vânzarea „celui mai scump burger din lume”, care valorează nu mai puțin de 6.200 de euro.

Comenteaza