Boc despre refugierea lui Ponta la MApN: "Gest de Guiness Book" VIDEO
- Scris de Valentin Malaescu
- 16 Apr 2014, 14:14
- Politica
- Ascultă știrea

UPDATE - adaugă ştire video; click pe fotografie pentru imagini şi declaraţii
Emil Boc dă de înţeles că Victor Ponta ar folosi MApN pe post de buncăr în care să fie protejat de eventuale asalturi ale protestatarilor. "Erau 50.000 de manifestanţi în faţa palatului Victoria şi nu m-am gândit să fug să mă adăpostesc la MApN. Nu ştiu de ce îi e frică lui Victor Ponta, e gest de Guiness Book. Nicăieri în lumea civilizată nu s-a mai întâmplat aşa ceva. Poate prin Africa să mai fugă ăia", a comentat Boc. Victor Ponta şi-a explicat mutarea prin dorinţa de protecţie suplimentară faţă de posibile ascultări şi înregistrări ilegale ale convorbirilor din biroul său, urmare a apariţiei publice a înregistrării unei convorbiri pe care preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi, Adrian Duicu, susţinea că ar fi purtat-o din biroul premierului Ponta de lam palatul Victoria.