Bota, PSD: Autostrada Transilvania pe tronsonul Câmpia Turzii - Braşov, în parteneriat public-privat

Bota, PSD: Autostrada Transilvania pe tronsonul Câmpia Turzii - Braşov, în parteneriat public-privat
PSD cere ca Guvernul să renegocieze continuarea lucrărilor pe Autostrada Transilvania cu constructorul bechtel şi finanţarea lor printr-un credit furnizor oferit de constructor.

Cât priveşte lucrările de la Câmpia Turzii spre Braşov, acestea ar putea fi executate printr-un nou contract în parteneriat public-privat, arată Sorin Bota, şeful departamentului Transporturi al PSD. "Se împlinesc deja opt ani de când Bechtel-ul a aterizat la Bucureşti şi a început negocierile. Opt ani după care, după cum ştiţi, avem un cost pe kilometru de 11,5 milioane de euro în loc de 5,5, cât negociasem noi la momentul 2003-2004, lucrările întrerupte şi o perspectivă sumbră din punct de vedere al continuării. Soluţia PSD în acest sens este aşezarea la masa negocierilor, continuarea lucrărilor pe tronsoanele începute de la Gilău spre Borş printr-un credit furnizor oferit de compania Bechtel şi de la Câmpia Turzii spre Braşov printr-un un nou contract în parteneriat public-privat. Aceasta este soluţia pe care noi o propunem şi sperăm ca guvernarea PDL facă ceva paşi în sensul finalizării Autostrăzii Transilvania, care, în paranteză fiind spus, anul viitor trebuia să fie gata de la Braşov până la Borş, 415 kilometri", a arătat Bota.

Bota a fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor în perioada negocierii contractului cu constructorul autostrăzii, Bechtel SUA.

Amintim, Bechtel a suspendat de mai multe luni lucrările  la Autostrada Transilvania din cauza datoriilor mari pentru lucrările executate anul trecut şi a trimis în şomaj majoritatea angajaţilor. Beneficiarul lucrărilor este Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale.

Comenteaza