Campania pentru referendum a ocolit Clujul

Campania pentru referendum a ocolit Clujul
Dacă n-ar fi asistat la mitingul PDL cu participanţi aduşi din toată ţara, clujenii ar fi putut spune că au văzut lupta electorală doar la televizor.

Campania pentru referendumul privind demiterea preşedintelui Traian Băsescu s-a rezumat, până acum, doar la câteva corturi goale împrăştiate prin oraş. În sediile principalilor competitori politici, la fel ca şi pe site-urile lor, este încă în plină desfăşurare campania electorală pentru... alegerile locale. Specialiştii în comunicare şi sociologii au explicaţii diverse pentru aparentul non-combat.

Dacă înaintea alegerilor locale, Clujul a avut parte de cea mai anemică, poate, campanie electorală din 1990 încoace, cu doar o săptămână şi jumătate înainte de referendum, demiterea sau salvarea preşedintelui Băsescu nu par a fi mize suficient de importante pentru a mobiliza principalele forţe politice locale. Multă vreme, campania electorală a fost vizibilă pe plan local doar pentru pietonii care remarcau cele câteva corturi goale ale USL, cu mesaje pro-demitere, împrăştiate prin Cluj. Cedând, în cele din urmă, insistenţelor lui Traian Băsescu de a chema, totuşi, alegătorii la urne, PDL a renunţat la non-combat şi la strategia "staţi acasă" prin care spera ca Băsescu să "câştige" prin invalidarea referendumului. Drept urmare, PDL trecut la "ofensivă" şi a montat un cort portocaliu cu mesaje din campania electorală pentru locale în faţa sediului.

Nici în sediile celor trei partide combatante lucrurile nu sunt mai "încinse". În sediul PDL, previzibil, nici urmă de vreun material de campanie, iar pe pereţi tronează încă poze şi afişe cu Emil Boc şi Alin Tişe din campania pentru alegerile locale. Mai interesaţi în a convinge oamenii să iasă la vot, liberalii şi social-democraţii au împărţit câţiva "fluturaşi" cu mesaje anti-Băsescu prin sedii. Dacă, în perspectiva unei conferinţe de presă de astăzi, liberalii au atârnat de un perete un mash de campanie, social-democraţii au un perete întreg acoperit cu calendarul acţiunilor de campanie din perioada... aprilie-mai. Lucrurile par copiate la indigo şi pe site-urile organizaţiilor locale ale celor trei formaţiuni. Site-ul PDL Cluj ne îndeamnă să votăm tandemul Boc-Tişe, site-ul PNL are un link către o petiţie pentru demiterea lui Băsescu, în vreme ce site-ul social-democraţilor clujeni nu face nici o aluzie la referendumul din 29 iulie.

În opinia specialistului în comunicare Adrian Demian Groza cele două tabere au mize şi tactici diferite, din care campania electorală nu face parte. "PDL-ul n-are nici un interes să scoată lumea la vot. Pe de altă parte, USL-ul ar putea avea alte mijloace de a scoate lumea la vot, mai puţin costisitoare şi mai eficiente şi mă gândesc la cele folosite în 2003, de exemplu, în vremea referendumului pentru Constituţie, când s-a umblat cu urna mobilă, autobuze şi aşa mai departe. Între timp, aceste mijloace s-au rafinat şi au fost folosite cu deosebit succes la alegeri de-a lungul timpului", a afirmat Groza.

Altă explicaţie are, însă, sociologul Ioan Hossu. El este de părere că cele două tabere nu prea mai au ce comunica electoratului. "Într-adevăr, nu vedem campanie outdoor şi nici pe internet. Pe de-o parte, demiterea lui Băsescu e o temă veche, din 2007, de la primul referendum, în care nu prea mai sunt lucruri noi de povestit, e o temă deja saturată. Singura diferenţă e că atunci majoritatea era de partea lui Băsescu, pe când acum majoritatea pare a fi împotriva lui Băsescu. Pe de altă parte, suntem la o lună şi o săptămână de la campania pentru alegerile locale, din care oamenii încă mai păstrează teme şi informaţie şi poziţionări şi nu văd de ce să mai cheltuie resurse ca să se supraexpună. Pentru ce este de comunicat, se merge pe mijloacele tradiţionale, televiziune şi radio, care aduc maximum de audienţă, mai ales că sunt mesaje trimise de la centru. Afişele ce să-mi comunice? Ar fi o risipă de resurse", a explicat Hossu.

El consideră, în plus, că radicalizarea taberelor, precum şi timpul redus al campaniei fac puţin probabile migraţii semnificative de voturi, ceea ce devine un alt motiv pentru inutilitatea unei campanii electorale serioase. "E o campanie care n-are nevoie de aport informaţional adăugat. N-are nevoie de aşa ceva. Cred că taberele sunt conturate, cei care ştiu că vor merge la vot deja ştiu şi cu cine o să voteze, nu-i schimbă campania şi ambii jucători sunt convinşi de acest lucru. Ce argumente ar putea aduce preşedintele suspendat ca să mute 20% din electorat? În ce-i priveşte pe cei care au iniţiat suspendarea preşedintelui Băsescu, aceştia tind să valorizeze bagajul de informaţii deja existent şi sedimentat în campania de la locale, nu mai trebuie să aducă elemente noi", a apreciat Hossu.

Referendumul prin care românii se vor exprima pentru sau împotriva demiterii preşedintelui suspendat, Traian Băsescu, va avea loc pe 29 iulie, între orele 7:00 şi 23:00.

 

 

Comenteaza