Cât mai contează Clujul la Bucureşti?

Cât mai contează Clujul la Bucureşti?
Unul dintre ultimele bastioane liberale din Transilvania, judeţul Cluj nu face parte dintre favoritele guvernării PSD. Totuşi, social-democraţii clujeni susţin că vocea loc contează în partid

Vicepreşedintele PNL, deputatul Adrian Oros, susţine că lipsa de apetenţă a guvernanţilor în a sprijini proiectele de investiţii ale clujenilor nu s-ar datora doar faptului că judeţul Cluj şi municipiul Cluj-Napoca ar fi fief-uri liberale ci şi lipsei de influenţă în partid a social-democraţilor clujeni.

„Asigur atât conducerea judeţului, cât şi municipalitatea fac lucruri foaerte bune, dar există şi proiecte cu probleme unde am avea nevoie şi de sprijin guvernamental, cum ar fi groapa de gunoi, care e subiectul ultimelor zile. Noi, ca parlamentari de opoziţie, nu avem pârghiile prin care să putem influenţa decizia în guvern, avem la dispoziţie doar instrumentele constituţionale - întrebările, interpelările şi declaraţiile politice.

Din păcate nici cei din PSD nu au mai multă influenţă. Spre exemplu, domnul deputat Cornel Itu este un om mai mult decât rezonabil, dar, din păcate pentru Cluj, jocurile se fac astăzi în Călăraşi, în Giurgiu, în Dâmboviţa, în Ialoomiţa, în Teleorman, grupul de la Cluj nu mai contează în PSD", a afirmat Oros.

Şeful interimar al social-democraţilor clujeni, deputatul Horia Nasra, susţine, însă, contrariul. „Noi, clujenii contăm şi avem un cuvânt important de spus în toate aspectele guvernării. Îi înţeleg pe colegii liberali, care sunt supăraţi că n-au niciun clujean pe lista comunicatorilor PNL. Nici măcar Emil Boc nu mai poate comunica nimic în numele partidului, aşa că mai bine s-ar uita în ograda lor decât să vorbească despre PSD", a reacţionat Nasra.

El susţine că social-democraţii clujeni au obţinut câteva victorii pentru Cluj. „Activitatea unui parlamentar este o activitate legislativă, dar sigur, reprezentând un judeţ, e dator să promoveze interesele judeţului respectiv. Noi am militat pentru reînceperea lucrărilor la Autostrada Transilvania şi iată că se lucrează la Autostrada Transilvania. La fel am făcut pentru Autostrada Turda - Sebeş şi mai mult ca sigur cele două tronsoane de pe teritoriul judeţului Cluj vor fi finalizate anul acesta. În privinţa Spitalului Regional de Urgenţă documentaţia este aprobată, există terenul şi vor începe lucrările. Nu s-a făcut la Cluj mai puţin decât în celelalte două locaţii, la Craiova şi la Iaşi.

Singura restanţă pe care recunosc că o avem şi pentru care ne vom bate anul viitor este centura de sud a municipiului Cluj-Napoca. Dar, în aceeaşi măsură, nu mi se pare firesc ca municipalitatea să n-aibă niciun proiect pentru descongestionarea traficului şi să se bazeze exclusiv pe centura de sud, care, sigur, va rezolva o parte din problemă, dar nici pe departe nu o va rezolva în totalitate", a afirmat Nasra.

Legat de influenţa pe care o mai deţine Clujul la vârful deciziei, reamintim că guvernul Tudose este cel de-al treilea cabinet, din 1990 încoace, după guvernele Ponta II ;i Grindeanu, în care Clujul nu are niciun loc la masa miniştrilor.

 

Etichete
Comenteaza