Câte femei lucrează la MApN. Ministrul Dîncu a dat răspunsul: „Este un procent bun”
Aproximativ 10% din personalul Ministerului Apărării este format din femei, a informat, luni, ministrul Apărării, Vasile Dîncu, care a calificat acest procent drept unul "bun".
Social-democratul a participat, la Palatul Parlamentului, la un eveniment care a marcat împlinirea a doi ani de la adoptarea Strategiei naţionale şi a Planului naţional de acţiune "Femeile, pacea şi securitatea".
"În momentul de faţă, la toate nivelurile, avem în jur de 10% femei, ceea ce este un procent bun, mai ales că am început destul de târziu dacă ne uităm şi ce s-a întâmplat cu această Hotărâre de Guvern din anul 2020 care a creat o strategie naţională şi un plan naţional pentru aplicarea în instituţiile din România, din administraţia centrală şi locală a Rezoluţiei 1235 (a ONU privind egalitatea de gen - n.r.). Vedem că noi ne-am asumat după 20 de ani această Rezoluţie, dar lucrurile merg foarte bine", a precizat ministrul.
În opinia sa, în acest domeniu, România este într-o situaţie "destul de bună".
Vasile Dîncu a vorbit despre cotele de gen, inclusiv pe listele electorale, şi experienţa trecută.
"Erau destul de greu găsit femei care să-şi dorească să-şi asume o carieră politică, pentru că politica nu are imagine foarte bună în România. (...) Politica nu este atât de tentantă, mai ales în condiţia în care încrederea în partide, în instituţii, în oamenii politici este foarte mică. Sperăm că lucrul acesta se schimbă", a completat el.
Ministrul Apărării a remarcat, totodată, că multe dintre persoanele care au ajutat, ca parte a societăţii civile, refugiaţii din Ucraina sunt femei.
"Această situaţie pe care o avem astăzi, inclusiv acest recent conflict din Ucraina care generează un flux masiv de refugiaţi, din care o parte sunt femei, ne poate sprijini să înţelegem mai bine ce ar trebui să facem în viitor", a spus Dîncu.