Cinci parlamentari AUR, chemați la Parchetul General. Sunt vizate protestele violente de duminică

Cinci parlamentari AUR au fost citați, marți, la Parchetul General, a anunțat George Simion. El spune că acțiunea Parchetului ar fi "o nouă demonstrație de abuz și intimidare politică". Același Simion a îndemnat la „jupuirea de vii” a celor care au respins candidatura lui Călin Georgescu la prezidențiale.
Parlamentarii AUR ar fi vizați în seria de anchete ce s-au declanșat după protestele violente ce au avut loc în Centru Capitalei după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu.
„Într-o nouă demonstrație de abuz și intimidare politică, cinci deputați ai Alianței pentru Unirea Românilor au fost citați să se prezinte mâine (marți n.r.) la Procuratură de către bunul nostru ‘prieten’, domnul procuror Rareș Petru Stan. Același personaj sinistru care, anul trecut, a orchestrat ridicarea de pe stradă a membrilor echipei de campanie AUR la alegerile europarlamentare și confiscarea tuturor dispozitivelor noastre informatice, cu câteva zile înainte de alegeri, într-o încercare disperată de a ne reduce la tăcere”, a scris Simion într-o postare.
Parlamentarii Claudiu Bârstan și Daniel Ciornei au participat duminică seară la manifestația din zona BEC.