Aproape jumătate dintre români consideră că președintele Nicușor Dan a acționat pentru a diminua neînțelegerile dintre partide, potrivit Barometrului Informat.ro - INSCOP Research, realizat în perioada 11-14 mai.
AUR se menţine pe primul loc în intenţiile de vot pentru alegerile parlamentare, iar PNL a crescut faţă de aprilie şi trece pe locul al doilea, devansând PSD, care ajunge pe poziţia a treia.
Majoritatea românilor consideră că este nevoie de alegeri anticipate, iar dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, însă nici aceste alegeri nu ar asigura majoritatea parlamentară pentru formarea unui guvern.
Potrivit sondajului CURS din această lună, dacă s-ar organiza alegeri parlamentare duminica viitoare, AUR ar strânge 32% din voturi și ar rămâne principala forță politică, dar în scădere ușoară față de precedentele sondaje unde erau pe la 34-35%.
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a anunţat miercuri că exclude o colaborare cu AUR, iar PSD nu va susţine un premier de la AUR.
Conducerea PNL, reunită marți seară în ședința Biroului Politic Național (BPN), a decis să respingă orice coaliție cu PSD și intrarea partidului în opoziție după moțiunea de cenzură inițiată de PSD și AUR.
Moțiunea, inițiată de PSD și AUR împotriva guvernului Bolojan a trecut marți cu un număr record de voturi – 281. Liderul AUR a transmis după adoptarea moțiunii că nu va accepta un ministru propus de PSD.
Conducerea PNL a votat, marți, în Biroul Politic Național, menținerea deciziei de a nu forma o coaliție cu PSD.
Europarlamentarul liberal a precizat că nu crede că este opţiune pentru România un guvern PSD-AUR, cum nu crede în premier tehnocrat.
Odată cu adoptarea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, deputatul clujean Ovidiu Cîmpean spune că România intră într-o perioadă de incertitudine.